Timp de citit : 1 minut

IMG_7885

Dimineața asta am meditat la această întrebare. Voiam să înțeleg sentimentele negative care mă cuprindeau cu cât mă gândeam mai mult la ea.
Și gândurile mele curgeau: ce folos are să mă gândesc la regretele mele? cu ce m-ar ajuta? să revăd trecutul ca să identific greșelile făcute, să le plâng din nou? să mă las copleșită din nou de rușine, condamnare? Ce folos? Mi-am plâns greșelile trecute, sunt iertate de Dumnezeu și sunt în proces de vindecare și restaurare!
Regrete acum, pentru mine, înseamnă să rămân încă agățată de trecut, să am păcate nerezolvate, să cad pradă condamnării… Așa că refuz asta, sunt completă în Dumnezeu, iertată și restaurată!
Apoi m-am gândit la ce înseamnă pocăința, și cred că o componentă cheie a sa este să îți regreți păcatul, aici am văzut o legătură, pocăința autentică presupune să îți pară rău de ceea ce ai făcut, cu adevărat. Da, vreau pocăință reală în viața mea ori-de-câte ori greșesc; nu vreau să fiu împietrită ci sensibilă, nu vreau să fiu mândră și încăpățânată, ci smerită și umilă. Aici accept regretul, dacă este vorba de pocăință..dar așa, din neant să mă apuc eu să îmi analizez viața pentru a descoperi regrete..mă trage în jos și mă condamnă, refuz să fac acest lucru!

 

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.