Timp de citit : 2 minute

pexels-photo-25543

Mai mereu mă las prinsă de capcana zilelor pline, și uit cât de necesar și benefic e să îmi culeg timp pentru odihna trupului, minții și sufletului meu! Odată prinsă în vârtejul zilelor cu multe lucruri de făcut, subtil îmi pierd conștientizarea că ființa mea e lipsită de ceva foarte esențial: liniștea, odihna.

După o vreme, constat efectele și decid: îmi rezerv timp doar pentru mine, fără nimic altceva de făcut, decât să dau un concediu bine-meritat trupului meu, și nu numai, urmează mintea și sufletul meu.

De obicei îmi iese cel mai bine acest lucru dacă week-endul e aproape. Îmi fixez ca prioritate acest repaos, și aleg activități relaxante sau aleg pur și simplu să nu îmi planific nimic. Aleg să meditez la Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, să caut să învăț de acolo, e o modalitate de a mă liniști. Sau aleg să îmi scriu gândurile în jurnal, să vorbesc cu cei dragi, să îmi îngrijesc trupul, să fiu atentă la alimentația mea. De obicei dacă fac aceste lucruri e suficient, îmi rămâne o rezervă bună de energie pentru a începe o nouă săptămână.

Alteori îmi trebuiesc mai multe zile, îmi trebuie concediu, repaos major, depinde cât de mult m-am solicitat și cât de mult timp a trecut de când m-am ocupat de odihna mea. Uneori ies în natură, ales să mă plimb în afara orașului, în împrejurimi, sau într-un parc. Să fac sport este o opțiune, să schimb peisajul rutinei din timpul săptămânii, de asemenea.

Se pare că este un mers normal al lucrurilor acest tandem între muncă și odihnă: Dumnezeu Însuși ne îndeamnă să muncim dar și să ne odihnim. Natura se odihnește iarna, anumite animale au perioade de hibernare. Hai să profităm cât mai putem de acest anotimp care ne îndeamnă la odihnă, pentru a culege în primăvară resurse noi de energie pentru un nou sezon!

Voi ce idei, metode de odihnă, repaos, relaxare aveți?

Sursa foto aici.

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.