Category: Trăiri și lecții

Beneficiile zilelor de ODIHNĂ

Timp de citit : 2 minute

pexels-photo-25543

Mai mereu mă las prinsă de capcana zilelor pline, și uit cât de necesar și benefic e să îmi culeg timp pentru odihna trupului, minții și sufletului meu! Odată prinsă în vârtejul zilelor cu multe lucruri de făcut, subtil îmi pierd conștientizarea că ființa mea e lipsită de ceva foarte esențial: liniștea, odihna.

După o vreme, constat efectele și decid: îmi rezerv timp doar pentru mine, fără nimic altceva de făcut, decât să dau un concediu bine-meritat trupului meu, și nu numai, urmează mintea și sufletul meu.

De obicei îmi iese cel mai bine acest lucru dacă week-endul e aproape. Îmi fixez ca prioritate acest repaos, și aleg activități relaxante sau aleg pur și simplu să nu îmi planific … Citește mai mult

Ana copilul către Ana părintele

Timp de citit : 2 minute

pexels-photo-1

Pe când eram în liceu, am fost inspirată de o colegă, care la rândul ei, sfătuită de mama sa, a luat decizia de a-și nota, și de a se gândi, cum anume ar vrea să fie ca părinte. Din papucii de copil, ce anume vede ea, și își dorește altfel.

Mi-a rămas în minte această idee de a valorifica observațiile de copil, transformându-se în sfaturi de părinte, așa că zilele acestea am luat inițiativa, și am scris ideile mele, la care aș vrea să iau aminte când voi fi părinte, dacă Dumnezeu îmi va rezeva această oportunitate și binecuvântare.

1. Cunoaște-ți copilul, fă-ți timp să îl cunoști cu adevărat – felul în care crește și se dezvoltă.

2. Arată-ți … Citește mai mult

Idei relaxante

Timp de citit : 1 minut

IMG_20160417_165831

Dacă sunteți în căutare de idei de relaxare pentru zilele voastre libere, iată la ce m-am gândit, și la ce anume apelez eu când am nevoie de odihnă, detașare și relaxare:

  1. băi în cadă cu uleiuri esențiale sau cu sare grunjoasă
  2. plimbări in natură
  3. stau în hamac
  4. citesc
  5. stau liniștită, fără să fac nimic sau pur și simplu meditez
  6. organizez o seară de boardgames cu prietenii
  7. îmi cultiv un hobby, de exemplu cos, sau creez ceva
  8. mă uit la un film
  9. sport (înot, ping-pong, frisbee)
  10. somn mai mult
  11. îmi scriu în jurnal gândurile
  12. ascult muzică relaxantă
  13. beau un ceai cald sau un fresh din fructe

Te sfătuiesc să găsești propriile metode de a te relaxa: gătește, cântă, cultivă-ți un … Citește mai mult

Cultivi odihna?

Timp de citit : 1 minut

coffee-cup-bed-bedroom

Am moștenit din familia mea, obiceiul de a păstra ziua de duminică pentru odihnă, fără vizite, fără activități solicitante, fără cumpărături sau a-mi planifica să lucrez la ceva anume.
Vreau să precizez că acest obicei al familiei mele, își are rădăcina în principiul odihnei din biblie.

Când eram mai micuță și mergeam la școală, îmi făceam temele sâmbăta, iar în facultate am păstrat același obicei.

Acum “regulile” mele nescrise sunt:
– nu merg în vizite
– nu fac cumpărături (asta presupune să ies în spații pline de lume, ceea ce mă obosește)
– nu lucrez
– mă odihnesc fizic, psihic și spiritual
– merg la biserică
– mă rog și uneori scriu
– fac activități relaxante

Îmi dau seama … Citește mai mult

Despre SECRETE

Timp de citit : 1 minut

black-and-white-person-woman-girl

Recent am început să citesc cartea: “What’s your secret? Freedom through confession” de Aaron Stern, și vreau să scriu aici ceea ce am aflat, învățat, ce anume s-a schimbat în mentalitatea mea, și mi-a dat de gândit.

Secretele au consecințe.

  1. Secretele au consecințe.
  2. Lucrurile ascunse te țin împovărat, te lipsesc de beneficiile care vin odată cu împărtășirea lor la oameni de încredere, aducerea lor în lumină.
  3. Vindecarea vine din a scăpa de ele, nelăsându-le în întuneric, ci confesându-le, cerând ajutor, aducându-le la lumină pentru a fi rezolvate, iertate, pentru a fi eliberat de ele.
  4. A trăi în lumină – aduce o bucurie și o eliberare de nedescris.
  5. Schimbă o viață trăită în ascuns, plină de răni și lucruri
Citește mai mult

Consecințele ale izolării

Timp de citit : 1 minut

pexels-photo-30283

Pentru că am trăit consecințele izolării, voi vorbi toată viața mea împotriva ei.
Da, sunt o persoană introvertă, căreia îi place liniștea, îi place să se retragă două după-amieze pe săptămână, și se încarcă atunci când stă singură. Dar azi vreau să scriu despre lucrurile pe care le aduce izolarea, pentru că este o extremă în care pot ajunge, și am experimentat-o.

Tendința mea este de a mă izola, dar mă lupt cu acest tipar. Această tendință vine din greutatea de a fii transparentă atunci când știu că celor din jur nu le-ar plăcea ceea ce ar trebui să audă, sau că voi fi judecată, sau din cauza greutății acelui efort de relaționare, comunicare, de a investi în … Citește mai mult

Binecuvântări în România

Timp de citit : 1 minut

tree-dawn-nature-bucovina-56875

Într-una din zilele friguroase de la alegerile prezidențiale, pe când toată lumea vorbea despre tot ce este nasol în România, am început să caut intenționat să mă gândesc la lucrurile frumoase de care avem parte. Ce-i drept, a fost cam greu la început, deoarece era întipărit în mine așa adânc faptul că nu poate să fie nimic bine, dar iată ce am descoperit că avem:

  • libertatea de a-ți alege credința pe care o dorești și de a o practica
  • posibilitatea de a te educa și a învăța orice dorești
  • votul
  • libertatea de decizie (încă nu suntem constrânși sau forțați să luăm anumite decizii)
  • o paletă extrem de mare de produse pe care le poți cumpăra și la care ai
Citește mai mult

Oamenii deosebiți folosesc bicicleta

Timp de citit : 1 minut

pexels-photo-55665

Îmi place să fiu biciclistă în Timișoara, îmi place că este promovat mersul cu bicicleta și că există o comunitate de oameni care organizează diverse evenimente sau militează pentru acceptarea bicicliștilor în trafic.

Am participat de două ori la vestita paradă anuală a biciclistelor, organizată de Verde pentru Biciclete. Și în ambele dăți am câștigat câte ceva! Am fost așa fericită!! Se promovează mult mersul cochet al fetelor pe bicicletă, și îmi place!

Bicicliștii sunt foarte prietenoși și creativi la aceste evenimente, și chiar mi-am lărgit cercul de prieteni datorită acestor evenimente.

Îmi place bicicleta și pedalatul pentru că mă energizează, spre deosebire de mersul cu un mijloc de transport în comun – unde vezi oamenii obosiți și triști, … Citește mai mult

Despre sentimente

Timp de citit : 1 minut

pexels-photo-48566

În ultimul an, am învățat că sentimentele sunt semnale pe care trebuie să le discern și înțeleg. Uneori trebuie să țin cont de ele, alteori nu trebuie să le las să mă conducă.

Fiind inspirată de o femeie care mi-e model, o perioadă de timp am decis să scriu zilnic sentimentele care mă încearcă, și contextul în care au apărut: concret, ce s-a întâmplat.

Am fost șocată de ceea ce am descoperit: 90% din sentimentele negative trăite se bazau pe impresii greșite. Acest exercițiu face vizibil invizibilul, adică te face conștient de ceea ce se întâmplă în interiorul tău într-o milisecundă, în acele circumstanțe când ceva anume declanșează un sentiment înlăuntrul tău.

După ce am practicat acest obicei o … Citește mai mult

PRO: concediu acasă

Timp de citit : 1 minut

pexels-photo-120173

Din câte am observat, tendința românilor este aceea de a-și petrece concediile plecând de acasă, ieșind din țară sau în locații exotice.
Nu este foarte popular ca în concediu să stai acasă, sau să ți-l petreci în oraș sau la părinți la sat.

Eu una îmi doresc să nu iau decizii doar ținând cont de “trend”, ci să am curajul de a fii diferită chiar și împotriva curentului.

De aceea vreau să militez pentru ideea de concediu acasă și să înșir câteva beneficii și idei.


Beneficii

– nu cheltui atât de mulți bani
– te odihnești și relaxezi

Ce poți face?

– turul orașului: descoperă locuri pe care nu le cunoști
– spa
– înot
– masaj
– sport: … Citește mai mult

%d bloggers like this: