Timp de citit : 3 minute

Intru în apa adâncă și călduță, mă relaxez, pacea și siguranța mă învăluie, albastrul mării mă relaxează. Pot să se mute munții în jurul meu, nimic nu mă atinge sau neliniștește – așa mă simt de fiecare dată când citesc din cartea “Cine sunt eu în Cristos”.

Neil Anderson se numără printre autorii ale căror scrieri m-au vindecat și ajutat enorm.
Primul contact cu scrierile lui a fost la cursul Libertate în Cristos, organizat și adus în România de biserica pe care o frecventez – Vox Domini.
Neil Aderson este fondatorul și președintele organizației Freedom in Christ Ministries, este autor și coautor a peste 50 de cărți despre viața care Îl are în centru pe Cristos. Printre cărțile sale pe care le-am citit se numără “Cel ce sfărâmă lanțurile robiei” și “Biruință asupra întunericului“.

Vara aceasta am citit a doua oară “Cine sunt eu în Cristos”, și vreau să îți spun despre ea.

Despre subiectul identității noastre puțini scriu, despre identitatea unui creștin, și mai puțini. Eu îl văd pe Neil Anderson ca un deschizător de drumuri, un curajos care scrie despre subiecte atât de vitale și importante în viața spirituală! Majoritatea subiectelor sale nu le-am văzut tratate de alții.

Felul în care mă văd pe mine însămi, dictează totul: felul în care muncesc, felul în care relaționez, felul în care mă dezvolt.

Cartea aceasta mi-a arătat cum mă vede Dumnezeu: e un balsam vindecător peste rănile trecutului, provocate de felul greșit în care m-am văzut pe mine însămi și felul greșit în care mă tratam. Acum pot să declar despre mine că sunt iubită de Dumnezeu, puternică, prietenă cu Dumnezeu, valoroasă și învingătoare. Schimbarea aceasta nu a venit peste noapte, ci a fost un întreg proces, iar unul din lucrurile care m-au ajutat, a fost să am această carte.

Perioada aceasta citesc câte un capitol pe zi. Mă readuce la realitate, la adevăr. Îmi reînnoiește perspectiva, simt că mă întorc la standard.

Învățătura aceasta lipsește așa mult din biserici! E esențial ca un creștin să își cunoască moștenirea, să se vadă cum îl vede Dumnezeu!

Structura cărții

Cartea cuprinde trei părți:

  1. Acceptarea noastră în Cristos
  2. Siguranța noastră în Cristos
  3. Importanța noastră în Cristos

Fiecare dintre noi avem nevoia reală de acceptare, siguranță și semnificație. Iată că ele își găsesc împlinirea în Dumnezeu. Deși suntem tentați să căutăm să ne umplem aceste nevoi prin carieră, relații, bani, bunuri, vacanțe sau mai știu eu ce, pot spune cu convingere că împlinirea cea mai profundă a acestor nevoi, vine dintr-o relație cu Dumnezeu.
Fiecare parte vorbește despre adevăruri pe care Biblia le spune despre creștini. Cum îi vede și descrie Dumnezeu pe copii Săi.

Cartea aceasta aduce în prim plan o mulțime de minciuni pe care suntem tentați să le credem despre noi: faptele noastre influențează modul în care Dumnezeu ne vede, suntem slabi, suntem lipsiți de importanță, viața e grea și nesigură. Aici găsim o resursă așa bogată care ne ajută să discernem ce e adevărat sau nu.

Alte subiecte tratate în carte:

– iertându-te pe tine
– siguranța creștinului
– ce se întâmplă când păcătuiești
– strategiile lui Satan
– relația cu Dumnezeu

Citate

“Nu ceea ce facem determină ceea ce suntem. Ceea ce suntem determină ce facem.”

“Cheia pentru a înțelege ce este siguranța este să înveți să te raportezi la veșnicie, nu la ceea ce este trecător. Nesiguranța provine din dependeța de lucrurile trecătoare, pe care nu avem dreptul, nici capacitatea să le controlăm.”

“Nu suntem mântuiți prin propriul nostru comportament, ci suntem mântuiți prin credința noastră.”

“Nicio persoană nu poate trăi decât în conformitate cu modul în care se înțelege pe sine.”

Avem un statut minunat ca și copii de Dumnezeu, dar cel rău mereu se luptă să avem o imagine greșită despre noi înșine. Este o armă puternică împotriva bucuriei noastre, și a succesului nostru. Miza este mare, hai să ne aducem aminte zilnic cât de valoroși suntem. Dumnezeu spune asta, nu eu, nu alt om!

În concluzie

O recomand fiecărui creștin! Și celor care vor să cunoască ce părere are Dumnezeu despre copii Săi!

Unde o poți găsi: kerigma.ro sau ecasacartii.ro.

Cum crezi că te privește Dumnezeu?

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.