Timp de citit : 2 minute

Sheryl Sandberg este COO la Facebook, o femeie foarte pasionată de munca ei, cu o dorință imensă de a ajuta alte femei, și de a fi bună în ceea ce face.

După ce am citit prima ei carte – Lean In – și am văzut că a lansat încă una chiar anul acesta, în colaborare cu Adam Grant, pe care m-am bucurat să o văd în Cărturești, am devorat-o rapid.

Option B: Facing Adversity, Building Resilience, and Finding Joy – care se traduce: Opțiunea B – Confruntarea cu adversitatea, construirea rezilienței și găsirea bucuriei – este o carte diferită de prima ca subiect abordat și nișă. Dar rămâne stilul ei de a scrie foarte bine documentat, foarte convinsă și hotărâtă, plină de empatie și dragoste de a ajuta.

Pentru mine chiar a fost un subiect nou, m-a învățat cum pot ajuta o persoană care trece printr-o traumă, ce etichete există pentru situațiile acestea, și cum le pot depăși.

Am trăit alături de Sheryl durerea prin care a trecut, am empatizat, am sperat și am luat-o de la capăt alături de ea.

Trauma prin care Sheryl a trecut este faptul că soțul ei a murit subit, într-un concediu petrecut împreună. Ea descrie ceea ce a ajutat-o din clipa aceea, greutățile prin care a trecut, de exemplu să dea vestea celor doi copii micuți ai lor, și te poartă în această călătorie a vindecării și a locuirii cu durerea, până în prezentul vieții ei.

O recomand cu căldură!

Uneori e greu să o citești, din cauza durerii pe care ai împărți-o cu ea, dar e așa fain că a avut curajul de a da glas durerii, pentru a ne arăta cum îi putem ajuta pe cei care se confruntă cu astfel de traume, sau de a ne ajuta pe noi înșine dacă suntem în această situație.

anascrie-blog-personal

Leave a Reply