Una din cele mai faine rezultate ale faptului că citesc, este acela că mă ajută în relațiile pe care le am cu cei din jur. Și acum am în minte în mod special cărțile ca cea a lui John Gray – Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus – care m-a ajutat mult să înțeleg diferențele dintre femei și bărbați.
Astăzi vreau să evidențiez trei lucruri pe care poate nu le ști despre bărbați, despre felul în care ei sunt creați și ce le vine natural să facă. Poate te va ajuta să îi înțelegi mai bine și chiar să eviți anumite conflicte.
1. Bărbații sunt orientaţi spre rezolvarea problemelor
Dr. John Gray spune că bărbații își verbalizează problemele doar dacă au nevoie de soluții, altfel le rezolvă singuri, fără să simtă nevoia de a le împărtăși. Femeile în schimb au această nevoie, de a vorbi despre ceea ce le apasă, le obosește, le îngrijorează. Au nevoia de a verbaliza ceea ce simt și de a primi empatie în schimb.
Exemple de conflicte care pot apărea în relația cu femeile: Din cauza acestei diferențe, atunci când femeile se deschid și povestesc despre problemele întâmpinate, bărbații presupun că ele caută o soluție și le inundă cu idei de rezolvare, fără să își dea seama că ele au nevoie de empatie.
Ideea e că gestionăm diferit rezolvarea problemelor. Bărbaților le vine natural ca atunci când aud pe cineva că verbalizează o nevoie, să ofere soluții, femeilor le vine natural să empatizeze cu acea persoană și să îi ofere un confort emoțional și sprijin.
Bărbaților le vine natural ca atunci când aud pe cineva că verbalizează o nevoie, să ofere soluții
2. Iau foarte ușor orice spune partenera ca pe un eșec personal
Cea mai profundă teamă a bărbatului e aceea că nu e suficient de bun. Combinată cu responsabilitatea relației, cred că aceste lucruri pot declanșa în el sentimentul de eșec personal atunci când femeia începe să îi povestească despre ceea ce o îngrijorează, nu îi place sau e problematic.
Exemple de conflicte care pot apărea în relația cu femeile: problemele apar atunci când cei doi nu își dau seama de acest tipar, nu spun ceea ce gândesc, și bărbatul începe să se acuze și să se simtă vinovat. Femeia ar putea să îl ajute spunându-i despre nevoia ei de a se descărca povestind despre ceea ce simte, și că nu o face pentru a-l acuza.
Cea mai profundă teamă a bărbatului e aceea că nu e suficient de bun
3. Au nevoie de spațiu ca să își recapete independența, sau să rezolve probleme
După o perioadă de apropiere și intimitate, bărbații au nevoie să își recapete independența. Așa că, dacă observi această depărtare, nu te panica, nu înseamnă că bărbatul nu mai iubește sau nu mai e implicat, ci pur și simplu are nevoie de acest spațiu.
Iar al doilea motiv pentru care un bărbat s-ar retrage, este nevoia de a găsi o soluție la o problemă. Se “retrage în bârlog” și are nevoie de liniște. Va ieși când va găsi soluția la problema care îl frământă.
Exemple de conflicte care pot apărea în relația cu femeile: dacă femeia nu înțelege această nevoie a bărbatului și începe să se sperie sau să nu îl lase în pace și să îl săcâie, atunci pot apărea tensiuni și conflicte.
Cum ți se par aceste idei? Le-ai mai întâlnit?
Resurse:
Cartea Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus de John Gray.
Sursa foto unsplash.