A fost o vreme (destul de lungă) în viața mea, când munceam mult la a-mi demonstra mie și celor din jur că sunt demnă de iubit, că sunt bună, că merit să fiu apreciată. Mărturisesc că a fost o perioadă grea, pentru că standardul meu era perfecțiunea, și la fiecare greșeală credeam că nu merit să fiu iubită și nu sunt valoroasă. Așa că trăiam cu emoțiile când în pom, când în groapă, deși sincer, eram mai mult descurajată decât bucuroasă și mulțumită.
Mult, mult timp mi-a trebuit să învăț că ceea ce făceam nu e sănătos, să imi dau seama că eu credeam o minciună, și să îmi asum identitatea pe care o am.
Fiecare dintre noi tânjim după afirmare, iubire, siguranță și acceptare, și într-un mod sau altul încercăm să ne umplem acest rezervor. Din păcate mulți facem asta în moduri greșite, distructive pentru noi și poate pentru cei din jur, dezvoltăm dependențe și nu mai reușim să ieșim din cercurile vicioase care s-au format.
La mine, modul prin care voiam să îmi umplu acest rezervor era încercarea de a fi perfectă, de a avea performanțe în tot ceea ce făceam, de a nu avea nici-o greșeală. A, și mai era ceva, dezvoltarea personală o doream din suflet, citeam o grămadă, pentru că era pe aceeași idee: cu cât învățam mai multe, cu atât credeam că sunt mai vrednică de iubit, cu cât știam mai multe, cu atât credeam că sunt mai valoroasă. Ah, ce gust amar și ce tristețe mă cuprinde când îmi dau seama cât de mințită am fost și cât timp am irosit trăind așa.
Cum a avut loc schimbarea? prin cursul Libertate în Cristos, prin oamenii de la biserica Vox Domini, prin înțelegerea părerii lui Dumnezeu despre mine, și prin asumarea a ceea ce El spune că e adevărat și vrednic de crezare!
Acum pot spune cu bucurie că sunt frumoasă, iubită de Dumnezeu nu pentru ceea ce fac, ci pentru că sunt opera lui, creația Lui, copilul Lui. Îmi pot recunoaște punctele bune și mă pot bucura de ele, îmi pot recunoaște punctele slabe și nu mă lăsa copleșită sau descurajată de ele, sunt “work in progress”.
