Timp de citit : 2 minute

ann-voskamp-cluj-conferinta

O iubesc pe Ann Voskamp. Din prima ei carte am învățat recunoștința – O mie de daruri – am scris despre ea aici.

Ann a mai scris o carte “Calea frângerii” care e pe lista mea, și aștept cu nerăbdare să îi vină rândul.

Frângerea (brokenness) a fost și subiectul conferinței din acest weekend de la Cluj. Da, Ann a fost în România! Din păcate nu am ajuns la conferință, dar am sărit în sus de bucurie când am aflat că toată conferința este filmată și pot vedea înregistrările. Am ascultat toate mesajele ei, și am rămas uimită de profunzimea ei, de subiectele abordate, de informațiile primite!

Așa că vreau să le așez și aici, pentru cine e curios și ar vrea să le asculte. Dar înainte de asta,

uite câteva gânduri care mi-au rămas în minte ascultând mesajele ei:

  • Nu te teme niciodată de lucrurile frânte, pentru că tocmai din ele Dumnezeu va crește lucruri noi.
  • Noi credem că, dacă îi lăsăm pe alții să ne vadă eșecurile, ei vor crede că Isus eșuează. Și acesta e unul din motivele pentru care evităm să arătăm brokenness (dificultățile, frângerile noastre) în biserică, sau în viața noastră de creștini. Isus nu are nevoie ca noi să arătăm bine, ca El să arate bine. El vrea ca noi să ne arătăm frângerile, pentru ca cei din jur să vadă că Isus este suficient.
  • Mărturia noastră, a creștinilor, nu e: am fost un mess (dezastru), m-am întâlnit cu Dumnezeu și acum totul e nemaipomenit. Ci povestea noastră e: am fost un mess (dezastru), l-am întâlnit pe Dumnezeu, acum El e cu mine, în mijlocul mess-ului (dezastrului, greutăților).
  • Frângerea noastră e transformată în abundență în mâinile lui Dumnezeu.
  • Nu îți fie frică de a fi frânt. De acolo Dumnezeu învie lucruri noi. Sămânța se frânge pentru a aduce rod. Pământul se frânge pentru a lăsa rodul să iasă la suprafață. Cerul se frânge pentru a da ploaie.
  • Dacă Dumnezeu îngăduie în viata ta suferința, El vrea să lucreze în tine ceva care depășește suferința. Pentru că lui Dumnezeu nu îi place suferința, nu Îi place ideea ca tu să suferi, dar o îngăduie știind că ceea ce va aduce ea este mult mai bun.

Iată și link-urile spre mesajele ei. Am pus în paranteză minutul de la care ea începe să vorbească:

Sesiunea 1 (54:00)
Sesiunea 2 (1:00:00)
Sesiunea 3 (26:00)
Sesiunea 4 (44:00)
Sesiunea 5 (32:00)

Dacă vreți să o citiți online pe Ann, o găsiți pe blogul ei aici.

anascrie-blog-personal

2Pingbacks & Trackbacks on Ann Voskamp la Cluj – Conferința “De la frângere la viața din belșug”

  1. […] Ann Voskamp este deosebită! Și scrie într-un mod special. Simt că sunt prea sărace cuvintele mele, și nu le găsesc pentru a itera cât de mult te încurajez să pui mâna pe cartea asta. Cred că vei privi cu alți ochi rutina zilnică și fiecare dar primit în viața ta, trecut de vederea. […]

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.