Astăzi vă spun puțin despre cartea lui Sally și Sarah Clarkson The Lifegiving Home: Creating a Place of Belonging and Becoming. Din păcate nu este tradusă în limba română.
Despre Sally Clarkson
Sally Clarkson este o scriitoare din America de care îmi place mult de când am descoperit podcast-ul ei “At home with Sally“. A fost misionară în Polonia și România în perioada comunistă, în cadrul Campus Crusade for Christ. După ce s-a căsătorit, a înființat alături de soțul ei fundația non-profit Whole Heart Ministries, cu scopul de a sprijini familiile în credință și educația copiilor.
Pentru mine e ca o bunică super înțeleaptă, care știe ce vorbește. O femeie mai matură, credincioasă, de care chiar aveam nevoie. Îmi place atitudinea și perspectiva ei. E o inspirație felul în care și-a crescut copiii. Iar roadele pe care le culege în relația cu ei vorbesc de la sine. Felul în care vorbesc copiii despre ei ca părinți, relația lor sau copilărie e uimitor.
Despre carte
A publicat cartea în 2016, pe care a scris-o împreună cu fiica ei cea mare, Sarah Clarkson.
Are 272 de pagini și nu e tradusă în limba română, dar am scris Editurii Scriptum recent, propunându-le să traducă și la noi dintre cărțile ei.
Este împărțită pe capitole care corespund lunilor anului, și urmează un ritm al familiei și al casei, corespondent anotimpurilor.
Printre temele abordate se numără: decorarea casei, mesele luate împreună, obiceiurile familiei, creșterea copiilor, celebrarea și ospitalitatea, valorile familiei, sărbătorile și multe altele.
Te provoacă să te gândești la ce anume îți dorești pentru căminul tău, pentru familia ta. Ce anume vrei să dăruiești, să transmiți copiilor. Sunt atâtea moduri simple și concrete prin care poți da mai departe valorile tale în viața de zi cu zi. Cartea e plină de astfel de idei. Te ajută să celebrezi lucrurile simple, să îți creezi un ritm și să prețuiești familia, casa, mâncarea, văzând ce impact major pot avea obiceiurile creionate după valori.
Cred că e potrivită celor care își formează un cămin, și-au luat căsuța lor, sau familiilor care au nevoie de inspirație și un suflu nou în creșterea copiilor, în improspătarea atitudinii și gândurilor despre cămin.
Idei pe care le-am notat și mi-au plăcut
(Am tradus din engleză, așa că unele propoziții poate nu sună chiar armonios, dar prindeți ideea.)
- Dacă vrei pentru copiii tăi să crească iubind binele, frumosul și adevărul, casa ta întreagă trebuie să reflecte acea totalitate.
- Scopul căminului este să fie un refugiu pentru suflet, un loc unde frumusețea poate fi întâlnită, adevărul spus, bunătatea atinsă și cunoscută.
- Căminul a fost un cadou pe care trebuie să învăț să îl dăruiesc din nou.
- Ca și copii am iubit primbările în natură. Erau oportunități de a hoinări lent prin locuri frumoase, și de a vedea ce am putea observa. Echipați cu camere foto, caiete pentru schițe și creioane colorate, ne lăsam simțurile să iasă în prim-plan, perfecționându-ne vederea pentru a observa. Apoi ne opream pentru o vreme și documentam. Schițam o frunză căzută sau desenam un fluture obosit. Astfel de plimbări ne-au oferit un mod inegalabil de a învăța arta atenției, și de a ne antrena în arta de a ne minuna și de a privi lumea ca pe un miracol.
- Mesele sunt mai mult decât doar o cale de a ne satisface trupurile; sunt oportunități de a ne hrăni sufletele.
- Mesele furnizează oportunitatea perfectă de a observa nevoi și a le împlini.
- Mâncarea este limbajul universal care face inimile să se deschidă, legând noduri sigure de intimitate în timp ce satisface foamea, țesând laolaltă fire de prietenie, camaraderie și adevăr. A fi servit personal într-o atmosferă de mirosuri ademenitoare, gusturi delicioase, melodii dansante și emoție afectuoasă a deschis inimile multor oameni din casa noastră.
- Noi zăbovim la masă, vorbind despre fiecare subiect posibil. Discutăm probleme mondiale, punem întrebări grele, provocăm gânduri, împărtășim Scriptura, relatăm poveștile zilei. A face din masa de familie un obicei zilnic ne asigură că vom ține pasul unul cu viața celuilalt. Ucenicia la masă este ceea ce o numim, iar când copiii noștri locuiau acasă, se întâmpla în fiecare seară. Se aștepta de la fiecare copil să împărtășească opinii despre articolele pe care le-a citit, pasajele Scripturii la care se gândeau, poveștile inspiraționale pe care le-a auzit. Niciun comentariu nu a fost respins, deoarece am vrut ca ei să își exerseze ideile și să învețe să raționeze într-un grup.
- Viziunea familiei despre eroism: “Tu ești parte a poveștii lui Dumnezeu pe pământ” ne șopteau părinții noștrii din nou și din nou la urechi. “Tu poți fi ca Aragon sau Frodo sau Sam în bătăliile acestei lumi. Tu poți aduce frumusețe ca Monet sau Yo-Yo Ma sau să descoperi ceva nou ca George Washington Carver. Ce fel de erou ai vrea să fii?”
- Eroismul nu este un act care începe în momentul crizei. E o atmosferă, un sentiment de sine, o identitate formată prin multe obiceiuri de gândire, memorie și experiență. Căminul e locul central al vieții, locul unde acțiunea începe, așa că ai oportunitatea de a crea o atmosferă în care eroismul este prețuit, înrădăcinat și crescut.
- Avem nevoie de celebrare pentru că avem nevoie să ne amintim eternul. Adulții precum și copiii au nevoie de un spațiu ocazional în care să își imagineze într-un mod viu întruchiparea încântării, a râsului, pentru că aceste realități trăite le permit să spere în ceea ce nu se poate imagina încă, în cerul cel nou și pe pământul cel nou. Avem nevoie de zile înalte și sfinte în care să ne amintim faptele ultime ale credinței și istoriei noastre, să întrupăm într-un fel realitatea glorioasă a speranței noastre.
- Părinții mei au înțeles că ceea ce ei ne învață să celebrăm este ceea ce vom învăța să valorăm cel mai mult. (Cartea aceasta este, în multe moduri, o colecție a acelor evenimente de sărbătoare.)
Cu siguranță voi reveni la cartea aceasta, pentru că am foarte mult de învățat de la familia Clarkson. E așa o inspirație!
Ai citit ceva scris de ei? Cum ți s-a părut?
