Continui seria de postări cu lecțiile fiecărei luni, pentru că mă ajută să fiu mai focusată pe a aduna lecții de viață, a le culege din întâmplările fiecărei zile, din lecturi și relații. Îmi place să aprofundez o carte, o discuție, o relație. Și aceste serii de postări mă ajută să fac un pas în față în ceea ce privește atenția și dorința de a fi deschisă la lecții noi.
Iată ce consider că am învățat luna aceasta:
1. Să am mai multă grijă de mine
Am observat că mă străduiesc din răsputeri să fac alte persoane să se simta bine, să mănânce bine la mine acasă, dar când vine vorba de mine, mă tratez cel mai rău, nu îmi fac timp pentru nevoile mele, le ignor, aleg multe alte lucruri până când ele devin urgente și super necesare.
Așa că am decis să mă îngrijesc mai mult, să mă dedic să observ nevoile și să mă ocup de ele înainte de a fi prea târziu. Una din ideile pe care am început să o pun în practică, este să aleg un lucru, unul singur, ceva special, pe care să îl fac săptămânal pentru mine. Fie că aleg să îmi îngrijesc tenul mai bine, să citesc o carte bună, să dorm mai mult, lucruri mărunte dar speciale, care mă îmbogățesc.
Sunt uimită să constat ce efect bun are acest obicei în formare! Vă încurajez pe cei care sunteți în aceeași situație, să încercați!
2. Să mă expun
De asemenea am mai observat despre mine luna aceasta ceva: mi-e greu să mă expun, adică să îmi arăt creațiile, gândurile, perspectivele, principiile, orice din mine..înaintea altora. Mi-e teamă să arăt lumii cum sunt, pentru a nu fi judecată, criticată.
Ceea ce a venit la pachet cu această conștientizare este că: nu pot să primesc feed-back real dacă stau izolată și ascunsă, nu pot să îmi împlinesc majoritatea viselor dacă nu mă expun. Așa că am ales să fiu curajoasă și să scriu, să arăt mai mult din mine. Aștept curioasă să observ ce se va întâmpla.
3. Despre atitudinea de învingător
“Most athletes would agree that winning is ninety percent attitude and ten percent hard work.” Gary Chapman
Acest citat mi-a dat de gândit. Cum adică să îți alegi o atitudine de învingător? Chiar atât de mult să conteze? Ce înseamnă asta?
Și am ajuns la concluzia că da, într-adevăr contează atitudinea pe care o ai cu privire la orice! Gândurile declanșează sentimente, iar sentimentele declanșează comportament. Ok, cum să am o atitudine pozitivă, de învingătoare, în direcțtiile în care mi-e greu să cred că pot reuși? Asta rămâne să mai caut și să înțeleg. Sunt la început de drum și vreau să îmi aleg atitudinile potrivite ca să nu mă subminez singură, lăsându-mă mințită cu privire la identitatea mea.
4. Curaj, curaj si iar curaj
Pot spune că luna aceasta a fost luna curajului, pentru că de nenumărate ori am ales să fac lucruri care în mod normal nu le fac, ci îmi spun că mi-e greu ..și abandonez. Sunt mândră de mine, și bucuroasă că am ales să pășesc pe teritoriu necunoscut.
5. Să nu mă compar cu ceilalți
Dintr-o dată succesele și victoriile celor apropiați le transformam într-un standard pentru mine, și rapid m-am cufundat în mlaștina deznădejdii. Mă vedeam jos de tot, nămolită și împotmolită, nefiind în stare de nimic. Mi-a luat puțin să gândesc și să înțeleg lucrurile, dar într-un final, am conștientizat că fiecare persoană este diferită, are diferite lupte, diferite talente, diferite provocări, și a mă compara cu cineva, nu este decât pură nebunie, care nu ajută la nimic.
6. Să nu mă cred mereu victimă
Să nu iau ca atac atunci când cineva mă critică sau îmi oferă sugestii despre cum mă pot îmbunătăți, să nu reacționez vehement, spunându-mi continuu că eu sunt victima. Să nu îmi creez această poveste pe care să o spun mereu, și care să fie barieră în calea adevăratei dezvoltări. Vreau să îmi accept neajunsurile, să accept că pot greși, și să fiu blândă cu cei care îmi oferă soluții de îmbunătățire, luând în considerare ceea ce spun.
7. Să renunț la așteptările ireale din partea celorlalți
Dacă cealaltă persoană se schimbă sau nu, e problema ei. Eu însă voi merge înainte, făcând ceea ce consider că trebuie să fac. Aleg să nu pretind un anumit comportament sau reacție. Vreau să continui să învăț să renunț sau să îmi schimb așteptările ireale pe care le am de la cei din jur.
Voi ce ați învățat luna aceasta?
Sursa foto aici.
