Timp de citit : 6 minute

Ce-ar-trebui-să-ştii-despre-viaţa-interioară-a-bărbaţilor-RECENZIE

Am lăudat pe instagram această carte şi am postat citate din ea pe măsură ce o citeam.

For women only: What You Need to Know about the Inner Lives of Men/ “Doar pentru femei: ce ar trebui să ştii despre viaţa interioară a bărbaţilor” de Shaunti Feldhahn
Este o carte minunată! De ce?

Pentru că descrie atât de simplu şi concis despre luptele bărbaţilor, nevoile lor, modul în care ei au fost concepuţi, şi ce putem face noi, ca partenere pentru a-i ajuta, înţelege, iubi.

for-women-only-despre-luptele-barbatilor-recenzie

Voi împărți articolul pe marile subiecte ale cărții, și vă spun ce am reținut eu din ea, ce mi-a plăcut și a fost interesant. Nu toate ideile vor urma un fir logic, le pun pe cele selectate așa cum vin, pentru că sunt super interesante.

RESPECTUL

Cartea rezervă un spațiu considerabil respectului, și pune accentul foarte mult pe el. Nu știam că este atât de vital pentru o relație, și atât de important pentru bărbați. Shaunti explică într-un mod profund respectul. Ce reprezintă, ce înseamnă lipsa lui. Redau pe scurt câteva idei:

  • Dacă un bărbat nu se simte respectat, nu se va simţi nici iubit. Dacă vrei să te asiguri că soţul tău se simte iubit, asigură-te că simte respectul tău.
  • Într-un conflict de cuplu, de obicei plânsul este răspunsul ei la a se simţi neiubită, şi mânia este răspunsul lui la a se simţi nerespectat.
  • A simţi respect faţă de soţii noştrii şi a nu le arăta asta, este la fel cu sentimentele lor de dragoste pentru noi, pe care nu le arată.
  • Bărbaţii spun că ei se judecă (şi simt că şi alţii îi judecă) în funcţie de fericirea şi respectul soţiilor lor.

Mai mulţi bărbaţi au mărturisit că simţeau că deciziile şi opiniile lor erau valorate peste tot, numai acasă nu.

ÎNCREDEREA

Pentru un bărbat e minunat ca soţia lui să creadă şi să afirme că el poate. Dacă e într-o etapă de îndoială de sine, aceasta e exact ce are nevoie!

De asemenea, e minunat ca soţia sau partenera să aibă aşteptări mari de la el, adică: să creadă că el poate face lucruri măreţe, să îl vadă capabil, descurcăreţ, puternic. Să îl afirme în public şi în privat.

Orice bărbat vrea să trăiască la înălţimea aşteptării partenerei.

Bărbaţilor le place să descopere singuri unele lucruri. E important ca partenera să nu îi ofere sfaturi nesolicitate sau să dea impresia mereu că ea crede că el nu se descurcă.

Ştiţi cum vede bărbatul situaţia atunci când femeia îi sugerează să ceară ajutorul ? (De exemplu atunci când trebuie să ajungă undeva şi nu găsesc drumul.) “Dacă ea nu are încredere în mine că pot să fac ceva mărunt ca găsirea drumului, de ce ar avea încredere în ceva mai important, ca a mă îngriji de nevoile familiei, sau a fi un tată bun? Dacă nu mă respectă în aceste lucruri mărunte, probabil nu mă va respecta deloc.”

Bărbaţii au o nesiguranţă interioară, pe care uneori, ca să compenseze, aleg să lucreze mai mult peste program.

Dacă soţia unui bărbat îi pune la îndoială deciziile, sau îşi arată nemulţumirile faţă de el ca soţ, el se simte un impostor, ceea ce îl poate face să se retragă din a avea un rol activ în familie.

“Acasă” este cel mai important loc pentru ca un bărbat să fie afirmat.

Dacă un bărbat ştie că soţia sa crede în el, el va putea să fie mai bun în toate domeniile vieţii lui.

Un bărbat poate lupta cu dragoni, cucerii munţi şi câştiga mari bătălii, dacă soţia lui crede că poate.

Dacă un bărbat nu e convis că soţia lui crede că e cel mai bun, va căuta afirmare în alt loc.

Încurajarea şi afirmarea soţiilor este enorm de importantă pentru ei. Un bărbat a spus că, dacă e încurajat şi afirmat de soţia sa, e în stare să treacă printr-un zid pentru a-i face pe plac şi a o mulţumi.

Este adevărat că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie puternică. Sunt mulţi bărbaţi mediocrii doar pentru că soţiile lor nu îi susţin şi ajută să crească. Şi sunt mulţi bărbaţi mediocrii care vor ajunge măreţi, pentru că soţiile lor îi iubesc şi susţin.
Dacă soţia îşi susţine şi crede în soţul ei, el poate cuceri lumea!

NEVOILE FAMILIEI

Bărbaţii au un puternic sentiment al nevoi de a purta de grijă şi a furniza. Ei simt o povară mentală mare de a purta de grijă de nevoile familiei (indiferent dacă soţia câştigă suficient pentru a acoperi toate nevoile).

Pentru bărbat, a aduce acasă salariul reprezintă o formă de a-şi exprima dragostea. El demonstrează că poate să aibă grijă de tine, că îşi doreşte să poarte de grijă, şi că te merită.

SEXUL

Cel mai puternic mod prin care o soţie poate să comunice soţului că el este cel mai important din lume, este prin a-şi face timp de intimitate fizică.

Când partenera spune “Nu” sexului, el se simte respins. Nu doar sexual (aşa cum ar crede ea), ci el ia respingerea la propria persoană, ceea ce este el, identitatea lui, succesul lui. De asemenea îi va fi greu să mai iniţieze.

Pentru un bărbat căsătorit cu o femeie care îl iubeşte, încrederea lui în sine creşte. Asta îl face cumva atractiv. Aşa că, dacă alte femei încearcă să îi atragă atenţia, înseamnă că ai construit ceva bun, şi el te adoră. Mi s-a părut interesantă ideea.

Sexul este foarte important pentru bărbaţi. Este mai mult decât o componentă fizică, ţine de împlinirea nevoilor lor profunde: siguranţă, acceptare, iubire, a se simţi doriţi, valoroşi, împliniţi.

ROMANTISMUL

Disponibilitatea unui bărbat de a risca şi a iniţia lucruri romantice ţine şi de cum se simte la locul de muncă. Dacă e stresaat şi nu se simte potrivit, posibil să nu mai vrea să rişte să se simtă şi acasă nepotrivit. Aşa că ar fi mai în siguranţă pentru el dacă nu face nimic.

Majoritatea bărbaţilor căsătoriţi vor ca soţiile lor să le fie partenerul de joacă, felul în care ei definesc romanismul este diferit de al nostru, al femeilor.

felul în care ei definesc romanismul este diferit de al nostru

Soţia care se distrează alături de soţul ei, este incredibil de atractivă. Alţi bărbaţi cu siguranţă sunt geloşi atunci când văd, de exemplu, o femeie care joacă golf cu soţui ei.

Mulţi bărbaţi au spus autoarei că, fie la lucru, fie în relaţiile romantice, ei întotdeauna caută ceva de cucerit. Un element cheie pentru a ţine romantismul viu este să îi oferi mereu soţului ceva de cucerit. (Deși mi s-a părut interesantă ideea, m-am tot gândit ce înseamnă practic asta, și nu am idei, poate mă ajutați voi. Aștept în comentarii părerile voastre.)

ALTE IDEI

  • Nu presupune că bărbatul ştie că eşti mulţumit de el, dacă nu o arăţi nicicum.
  • Efortul pe care îl depui pentru îngrijirea şi aranjarea ta este foarte important pentru el. Face parte din lista lui de priorităţi.
  • Dacă uneori soţul acţionează sau nu vorbeşte ca un soţ iubitor, nu are de-a face cu ceea ce simte el faţă de ea. Ci doar are nevoie să stea puţin singur, cu gândurile lui.
  • Bărbaţii sunt în competiţie unii cu alţii, şi soţiile lor fac parte din aceasta. Fiecare bărbat vrea ca alţi bărbaţi să creadă că a reuşit – că a făcut ce trebuie. Fiecare bărbat vrea să fie mândru de soţia lui.

Concluzie

Putem să rămânem la părerile noastre înguste despre bărbaţi, la etichetele pe care societatea le pune pe ei, sau putem păşi curajoase din zona de confort, pentru a descoperi adevărul despre ei.

 

Cum ți se par aceste informații? Ai aflat ceva nou? Ești de acord?

 

P.S. Eu citesc în mare parte în engleză, pe Kindle. Aici puteţi vedea cum îmi fac rost de cărţi electronice. În limba română am găsit cartea pe Scribd aici, de unde se poate descărca. Pe site-ul edituri.net pare să fie disponibilă, și pe buybooks. Versiunea în limba română conține și cartea pentru bărbați.

Spor la citit!

anascrie-blog-personal

3 Comments on Ce ar trebui să ştii despre viaţa interioară a bărbaţilor – RECENZIE

  1. Am citit cartea “For women only” a lui Shaunti si din ce am citit, ideile sunt cam aceleaşi. Chiar le-ai scos în evidențã pe cele mai bune.
    Pentru mine a fost o surprindere continuă atunci când am început să citesc despre viața interioară a bărbaților şi cred că orice femeie are de învățat multe.

    Mullțumim pentru recenzie, Ana! 🙂

    • Mă bucur că ai citit-o și ți s-a părut interesantă! Așa e, avem multe de învățat despre bărbați, și dacă aplicăm aceste idei frumoase, bărbații pur și simplu înfloresc, se simt iubiți și apreciați. Îmi doresc ca femeile să știe ce influență au asupra soților, partenerilor, fraților, taților lor!
      Mulțumesc pentru feedback, e încurajator!

1Pingbacks & Trackbacks on Ce ar trebui să ştii despre viaţa interioară a bărbaţilor – RECENZIE

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.