În ultimul an am parcurs două cărți care au ca numitor comun creșterea copiilor prin harul lui Dumnezeu. Vreau să scriu câteva idei cu care am rămas, și o recomandare pentru aceste cărți.
Ocazia a venit la fix. Mă rugam ca Dumnezeu să mă ajute să învăț într-un mod concret cum să arăt har. Îmi dădeam seama că eram aspră cu cei din jur, și Dumnezeu nu voia să îi tratez așa. Dar nu aveam puterea de a mă schimba, sau ideile practice cum arată să oferi har unei persoane. Mulțumesc lui Dumnezeu că prin aceste materiale, parcurse împreună cu o prietenă și cu Dorina Saigh, am făcut următorii pași, și Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunii.
Cărțile la care fac referire sunt următoarele:
- “Rivers of Grace: Raising Children by the Spirit Rather Than the Law“, care din păcate nu este tradusă în limba română. Titlul ei s-ar traduce: Râuri de har, creșterea copiilor prin Duhul și nu prin Lege, scrisă de Mark Virkler și Patti Virkler. Ultima sa ediție a fost publicată în 2016, și este aceasta. Se poate achiziționa în România din următoarele surse:
- direct de la scriitori, în format ebook aici
- amazon.com
- ebay.co.uk
Eu am comandat de pe ebay.co.uk, aici se vând cărți la mâna a doua, unde le găsești la prețuri bune, și uneori cu transport ieftin, dar trebuie urmărit ce apare. Se pot pune alerte pe email pentru când apare o carte căutată.
- “Părinți plini de har“, scrisă de Tim Kimmel, apărută în 2016 la Editura Cartea Creștină. În limba engleză titlul ei este “Grace based parenting“.
Cu ce gânduri și idei am rămas după citirea lor și discuțiile din jurul lor
Din cartea Rivers of grace:
- Aceasta începe punând pe masă întrebarea cum auzi și înțelegi ce îți spune Dumnezeu? Cum îți vorbește Dumnezeu? Am stat mult și am meditat și cercetat acest subiect, și Dumnezeu mi-a vorbit așa frumos despre cum vrea să comunice cu mine sau cu oricine. Recomand oricăriu credincios să studieze acest subiect, am mai scris despre el aici.
- E important să îmi învăț copiii că Dumnezeu le vorbește direct, și cum anume face El asta. Să îi conduc spre a avea o relație personală cu Isus este cel mai important lucru în creșterea copiilor mei. O relație directă și personală.
- Am fost provocată să evaluez regulile pe care le avem pentru copii. De ce a apărut regula aceasta? Dacă este doar o preferință de-a mea, care nu are nimic greșit în ea însăși, ar trebui să o reevaluez.
- Am citit și m-am gândit la faptul că așa cum ne onorăm noi părinții, vom fi și noi onorați. Copiii noștri văd și copiază. Cum aș vrea eu să fiu tratată de copiii mei?
- E important să ne concetrăm pe tăriile noastre. Da, și să lucrăm în zonele în care nu suntem așa buni, dar să valorificăm punctele noastre forte. Decât să investim foarte mult acolo unde suntem slabi, de ce să nu facem ceva cu abilitățile și înclinațiile noastre? Să ne concentrăm atenția pe ele, și viziunea asta să o avem față de copiii noștri.
Din cartea Grace-based parenting/Părinți plini de har:
- M-a provocat să evaluez modul în care îmi cresc copiii. Ce mă conduce? Și mi-am dat seama că uneori mă las condusă de frică, alteori aplec urechea în stânga și în dreapta la ce spun specialiștii, cărțile, prietenii, devenind confuză și crezând că toată lumea are dreptate, și toate ideile bune trebuie aplicate cu copiii mei. Dar am ajuns să cred că Dumnezeu vrea să mă consult cu El la fiecare pas, și cuvântul Lui să aibă prioritate în creșterea copiilor.
- Felul în care Îl văd pe Dumnezeu are un impact major în felul în care îmi cresc copiii. Și cartea merge mai departe discutând cum e Dumnezeu și cum ne tratează El pe noi, Acesta fiindu-ne modelul.
- Ce nevoi profunde au copiii, pe care noi trebuie să le avem în vedere mereu: o iubire sigură, un scop semnificativ, o speranță neclintită.
- Apoi cartea discută la nivel practic cum arătăm har copiilor: acceptându-le diferențele, oferindu-le libertatea de a greși, de a fi vulnerabili și sinceri.
Cărțile tratează mult mai mult decât ideile scrise de mine aici. Vă îndemn să le cercetați, aduc în vedere subiecte relevante pentru noi astăzi, care influențează cursul vieții copiilor noștri. Mie mi-a prins tare tare bine să ajung la ele. Cred că am citit în jur de 30 de cărți de parenting înaintea lor, și pot spune că ar fi fost suficiente doar acestea două.
Sunt cărți profunde, cu mesajul lui Dumnezeu prezentat clar, nu cu metode, rețete, ci te pune la lucru în relația ta cu Dumnezeu, sursa învățăturii noastre ca părinți, modelul nostru suprem.
Prietena mea Andreea, care a parcurs și ea aceleași cărți, a inițiat ulterior o pagină pe Facebook unde postează din călătoria ei de părinte și soție care crește în harul lui Dumnezeu.
Am invitat-o să îmi spună câteva cuvinte despre viziunea ei:
“Îmi doresc să împărtășesc cu alte femei viziunea lui Dumnezeu despre parenting și căsnicie. Aș vrea ca fiecare cititoare să-și cunoască potențialul ei ca femeie și mamă, să știe că nu e singură în luptele pe care le duce. E Dumnezeu cu ea și suntem și noi, femeile care au trecut prin situații dificile, și am biruit împreună cu Dumnezeu. În spatele acestei pagini este dorința de a crea o rețea de femei care se bazează TOTAL pe Dumnezeu, în mod specific în căsnicie și parenting.
Parentingul bazat pe har nu presupune o metodă cu un set anume de tehnici, ci o relație cu Dumnezeu!”
Dacă vă place viziunea ei și vreți să o urmăriți, o găsiți aici.