Tocmai am terminat de citit din nou cartea lui Ann Voskamp, “O mie de daruri”.
Și iarăși am fost provocată să îmi analizez perspectiva zilnică asupra lucrurilor, sunt mulțumitoare? Sesizez darurile lui Dumnezeu pentru mine?
Cu dezamăgire am constatat că perspectiva mea e focusată asupra lucrurilor care lipsesc, asupra visurilor neîmplinite, asupra golurilor din viața mea. Dar nu asta e ce vrea Dumnezeu, El vrea să fim mulțumitori, și atât de mult insistă asupra acestui lucru în biblie! Am fost uimită să aflu!
În prima vară în care am citit cartea, provocarea mulțumirilor a fost ușoară, a fost un exerciuțiu, a fost o noutate care m-a prins..dar de-a lungul timpului știam că am rămas blocată undeva, nu înțelesesem complex povestea. Înțelesesem doar mulțumirea în vremuri bune, nu și mulțumirea în criză, în tensiuni, în lupte.
De data asta am prins ideea și am început să experimentez. A vedea frumusețea din urât, cum îi place autoarei să spună. Și da, se poate. Este posibil ca în mijlocul unei dificultăți să te oprești și să te întrebi, ce am de fapt, ce daruri văd, dincolo de durerea asta mare și evidentă care îmi stă în fața ochilor și îmi fură bucuria?
Încercați și voi, la început e greu, dar apoi rând pe rând darurile se fac văzute și vin cu mulțimea. Vederea se modelează și bucuria apare în urât și greutate! E uimitor!
O astfel de femeie vreau să fiu, care își numără zilnic darurile, chiar și în momente de durere, lipsuri și crize. Diavolului îi va fi ciudă și se va enerva, dar vreau sa râd de ziua de mâine și să mă bucur pentru fiecare detaliu și dar care vine din mâna lui Dumnezeu. Dacă îmi deschid ochii larg voi vedea, și voi rămâne mută de uimire. Dumnezeu e minunat, dar nu toți pot să vadă asta.
[…] să fiu nemulțumită de ceea ce am. Sau să uit să cultiv recunoștința. […]