Cum a fost anul meu sabatic

Scriu acest articol pentru cei care au în minte ideea unei perioade sabatice, dar sunt nehotărâți dacă să facă asta, și pentru cei care au avut curajul să aleagă o astfel de perioadă, dar se simt stingheri și vor să cunoască alți români care au îndrăznit să facă o asemenea nebunie.

Și eu m-am simțit ciudat după ce am luat decizia, gândindu-mă că nu e obișnuit la noi în țară, că sunt printre puținii care fac asta. Am căutat să citesc pe blogurile românilor, să văd cine ar mai fi ca mine. Foarte slabe rezultate am găsit. Așa că iată, o să îmi spun eu povestea. Sper să ajute pe cineva.

Sunt o mulțime de motive pentru care oamenii își iau o perioadă sabatică: poate cel mai întâlnit motiv sunt călătoriile (la auzul deciziei mele, aproape toți oamenii mă întrebau dacă voi călători), odihna poate fi un alt motiv, reconversia profesională, educația – poate vrei să urmezi un curs sau o școală etc. La mine motivul a fost exersarea pasiunilor pe care le-am dus în spate, paralel cu viața profesională, ani de zile, fiind mereu tristă sau frustrată că nu am la dispoziție un număr mai mare de ore pentru a le cultiva. Dar ceea ce m-a împins cu adevărat spre decizia asta, a fost o perioadă în care, oricât mă străduiam, nu mă mai puteam concentra la job. Aveam impresia că eficiența mea scăzuse, și dorința mea de a mă mai trezi dimineața să merg la serviciu, și să fac același lucru lipsea. Apăruseră chiar și simptome de stres (stres adevărat, ca în teorie), poate chiar și anxietate, de care nu mai știam cum să scap.

De mulți ani visam la un an sabatic, dar era unul dintre acele visuri despre care știi că nu se vor împlini. Dar cumva, acum, părea că este ceea ce am nevoie. Soțul mă susținea, am petrecut destul (de mult) timp analizând lucrurile, clarificându-mi mie însămi dacă îl iau cu rost sau nu, cu un scop clar sau nu, așa că am decis și mi-am anunțat șefii. Nu îmi venea să cred ce făcusem.

A fost un proces tare greu decizia de a-mi lua anul sabatic. Pentru că nu mai cunoscusem pe nimeni care să facă asta. Părea ciudat, ieșit din tipar (este! cel puțin în România), așa că veneau peste mine gânduri care îmi spuneau că poate nu e potrivit, înțelept etc.

Dar, decizia a fost luată, anul începuse, eu mi-am făcut planuri.

Planurile erau să cultiv trei dintre pasiunile mele, și să încerc să le duc la alt nivel. Acelea erau scrisul, croitoria și marketingul online. Voiam să particip la evenimente relevante în țară, și să verific ceea ce am gândit ani de zile “dacă aș avea timp aș face… (tot felul de lucruri)”.

Prima descoperire a anului meu sabatic a fost că ne supraestimăm legat de ce am face dacă am avea mai mult timp liber. Avem impresia că am putea muta munții, și nu e așa. Supraestimăm poate chiar și amploarea pasiunii de a face acel lucru, și a mobilizării, și chiar a energiei pe care o avem.

Al doilea lucru observat este că duci cu tine aceleași tipare de organizare și disciplină. Dacă până acum nu ai fost așa harnic, organizat, disciplinat, dacă îți iei un an sabatic nu te aștepta să fii altfel, altcineva. Poate entuziasmul și adrenalina te va propulsa o săptămână-două, dar apoi vei fi același tu. Nu e ceva descurajator, poți lucra acum la asta. Dar, din nou, reglează-ți așteptările. De exemplu, eu mereu am gândit că dacă aș avea mult timp liber aș coase tot ce îmi doresc, aș lucra la pasiunea mea de croitorie de numa.. dar realitatea mi-a arătat că de fapt nu fac asta când am un volum mare de timp liber. De fapt:

anul sabatic mi-a arătat în profunzime ce sunt sau nu pasiunile mele. Am descoperit că nu sunt motivată să îmi cos haine noi dacă am suficiente în dulap (minimalismul, evitarea consumerismului strigă tare în mintea mea și mă fac să mă limitez și să fiu bucuroasă și mulțumită cu ce am). Sau, am descoperit că pasiunea de a învăța și practica marketingul online a cam pălit atunci când a ajuns să intre în conflict cu principiile mele anti-consumerism (dacă lucrezi să convingi oamenii să cumpere, poate să cumpere mult și inutil..).

Surpriza mea a fost că mi-am cam bifat toate obiectivele legate de pasiuni (în linii mari) în primele trei luni.

Și tot după trei luni, am început să mă satur de stat singură acasă (multe ore) și învățat teorie singură. Începusem să am nevoie de contextul de lucru în echipă, de mers la birou, de socializare cu colegii, sau măcar de ceva practic de făcut, în afara casei. Așa că am căutat contexte în care să fac asta cu pasiunile mele. Și ele au venit rapid. Dar am primit și vestea că aștept un copil. Așa că, o vreme am mers în paralel cu decizia de a ține un workshop de croitorie, și sarcina. Pentru a doua lui jumătate, anul meu sabatic a fost mai definit de sarcină, preocuparea de naștere și creșterea ei, decât de pasiunile mele. Venise și pandemia, dar pe mine nu m-a influențat prea tare, a trebuit doar să încetez activitatea de workshop, dar mintea mea devenise focalizată acum pe alt scop, mai mare și mai important.

Concluziile mele au fost:

• a fost bine și înțeleaptă decizia
• am reușit să fac ceea ce mi-am propus (câteva liniuțe din plan au rămas în urmă, dar nu sunt așa semnificative)
• am învățat diverse despre mine
• am învățat lucruri noi, și am crescut în dreptul celor trei pasiuni
• mi-am testat pasiunile, și acum știu adevărul despre ele
• mi-am revenit din stres și anxietate

Dacă ești în căutare de sfaturi în legătură cu această decizie:

• economisește din timp, pentru a fi liniștit financiar
• dacă ai un partener, asigură-te că te susține
• clarifică-ți MOTIVUL pentru care îți iei perioada sabatică, și fixează-ți un SCOP

Mi-ar plăcea să îți aud povestea, dacă și tu, ca mine, ai îndrăznit să faci acest pas.

Photo by Sammie Vasquez on Unsplash