Timp de citit : < 1 minut

IMG_7431

Voi încerca să descriu cum văd eu o astfel de femeie, imaginea pe care mintea mea o vizualizează și pe care o doresc și pentru viața mea.

Este vulnerabilă, se deschide și arată exact așa cum este, nu pretinde că este mai mult, sau mai puțin.

Se acceptă pe sine, imperfectă, nu se ascunde dorind să pară ok în fața celor din jur, ci își arată luptele.

Oferă har, ei înșiși și celor din jurul ei.

Citește cuvântul lui Dumnezeu și crede în el. Își alege setul de credințe și principii de acolo. Își reînnoiește gândirea în acest mod, comparând-o constant cu standarul care vine de la Dumnezeu.

Are o relație vie cu Dumnezeu, rugăciunea este ceva normal și natural pentru ea.

Arată dragoste celor din jurul ei.

Își cunoaște identitatea și o crede.

Crede ce spune Dumnezeu. Cunoaște adevărul, pentru că citește biblia și o înțelege. Trăiește conform cu acest adevăr.

E o luptatoare, știe că lupta spirituală e reală, și nu stă cu mâinile în sân, ci se înarmează și luptă pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru viața ei, pentru familia ei.

Își răstignește firea, alege ce vrea Dumnezeu și nu partea carnală din ea.

Este o binecuvântare pentru cei care o cunosc. Cei din jurul ei se îmbogățesc atunci când petrec timp cu ea. Emană un parfum ceresc!

 

anascrie-blog-personal

1 Comment on Cum arată o femeie după inima lui Dumnezeu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.