În jurul vârstei de 14 ani m-am mutat din casa părintească. Urma să încep liceul în alt oraș. Totul era nou pentru mine. Nu mai aveam pe nimeni familiar în jur. Mă simțeam singură. Așa că mi-a venit ideea de a începe un jurnal. Simțeam nevoia să mă descarc de ceea ce simțeam și trăiam.
Au trecut paisprezece ani de atunci. Obiceiul a rămas. Și mă bucur tare mult. M-a ajutat enorm.
- În primul rând, când îți notezi gândurile, devi mai conștient de ele. Când le numești și le dai o formă, poți discerne mai bine dacă reprezintă adevărul sau nu.
- Apoi, jurnalul a devenit modul meu de a mă cunoaște, înțelege, exprima. Mă descopeream pe mine însămi. Învățam să numesc ceea ce simt sau cred.
- Faptul că scriam frecvent în jurnal, era o cale de a mă descărca de tot ce era negativ (în mare parte): tristețea și singurătatea pe care o simțeam, temeri și frici. Mă descărcam de poveri.
- Până mi-am făcut prieteni, jurnalul a luat într-un fel rolul acesta. A durat. Nu știu cum e în general la adolescenți, dar la mine a durat până mi-am făcut prieteni autentici și faini.
Stilul sau modul meu de a scrie în jurnal s-a schimbat de-a lungul anilor. Uneori scriam mai intens, alteori nu. Uneori aveam carnețele cu un scop specific, alteori scriam la întâmplare, tot ce mă frământa și preocupa. Dar mereu îmi puneam întrebări și notam felul în care vedeam eu lucrurile și simțeam.
Sunt bucuroasă de ideea pe care am avut-o la paisprezece ani. Am învățat multe scriind și m-a îmbogățit.
Nu m-am gândit ce voi face cu colecția mea de caiete pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, dar cred că își vor găsi rostul.
Tu ce obiceiuri ai păstrat de-a lungul anilor, care te-au ajutat?
Sursa foto: unsplash.
