Cum să te joci cu copilul tău – Rețete de jocuri de Lawrence J. Cohen

Cartea “Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău” (în engleză: Playful Parenting: An Exciting New Approach to Raising Children That Will Help You Nurture Close Connections, Solve Behavior Problems, and Encourage Confidence), scrisă de Lawrence J. Cohenc, a apărut la Editura Trei în 2012, și are 384 de pagini.

Am citit-o, mi-a plăcut mult, și vreau să vă arăt câteva idei prezentate în ea.

Pe scurt, despre ce e cartea

Parentajul prin joc are ca scop restabilirea legăturii afective dintre părinte și copil,ajutând părintel în cele mai dificile aspecte ale creșterii copilului.
El prezintă o modalitate de a pătrunde în lumea copilului, în condițiile impuse de acesta, pentru a cultiva apropierea, încrederea și conexiunea.
Cartea ia pe rând diverse dificultăți întâlnite în creșterea copilului, și prezintă idei de a gestiona situația și a conduce copilul spre vindecare și apropiere.

“Jocul este mijlocul prin care copiii iau lumea în stăpânire, explorând-o, găsind înțelesul tuturor experiențelor noi și refăcându-se după supărările inerente ale vieții.”

Despre ce e jocul & de ce se joacă copiii

Instinctul pentru joc o au toții copiii, atingând apogeul în jurul vârstei de doi-trei ani.

Dacă pentru adulți jocul este o activitate pentru timpul liber, pentru copii seamănă mai mult cu un serviciu. Este foarte iubit și reprezintă principala modalitate a copiilor de a comunica, experimenta și de a învăța.

Jocul reprezintă principala modalitate a copiilor de a comunica, experimenta și de a învăța.

Pentru adulți, deseori jocul nu este ceva ușor. Uneori adulții și copiii par că se află în lumi total diferite. Poate nu am mai lăsat loc în zilele noastre pentru amuzament și jocuri, ci doar pentru stres, obligații și muncă.

Când copilul nu vrea sau nu poate să se joace, înseamnă că are o suferință afectivă însemnată, la fel ca adultul care refuză să muncească sau să vorbească. Deseori copiii grav abuzați și neglijați trebuie să fie învățați să se joace.

Prin joc, copiii comunică foarte mult. Jocul are întotdeauna semnificații mai profunde decât credem.

• Jocul este, în primul rând, modul copiilor de a încerca rolurile adulților.
• Apoi este o modalitate de apropiere, o cale de a restabili legătura pierdută.
• Iar al treilea scop este de refacere după o suferință afectivă. (De exemplu, retrăirea unui incident de la școală permite vindecarea. Acum copilul deține controlul.)

Când conexiunea dintre noi și copii se rupe, jocul e cea mai bună modalitate de a reface puntea.

Cultivarea apropierii în locul izolării

Uneori copiii nu restabilesc ușor legătura, se simt izolați și se retrag, sau înaintează agresiv. În acele momente este nevoie să instituim mai mult timp de joacă, nu să împărțim pedepse sau să-l lăsăm singur-cuc pe copilul însingurat.

Când se simt izolați, copiii pot părea:

• deprimați
• retrași
• hiperactivi, nu pot să stea locului
• incapabili să fie atenți
• poate spune “mă plictisesc” sau “nimănui nu-i place de mine”
• repetă aceleași cuvinte sau jocuri la nesfârșit, fără să le vină idei noi și fără să se amuze prea mult

Cel mai adesea părinții se îngrijorează sau enervează în această situație. Nu reușim să vedem durerea, ci doar comportamentul. Este dificil, dar parentajul prin joc vine cu multe idei și soluții pentru a-ți ajuta copilul să “iasă din turnul izolării și neputinței”.

Deseori nici nu ne dăm seama că legătura s-a rupt, deoarece copiii nu vin să ne spună că se simt izolați.

Copiii chiar vor să creeze legături, deși dau impresia că vor să fie lăsați în pace.

Vindecarea afectivă prin joc

Dacă nu reușesc să se vindece cu ajutorul jocului, copiii se pot trezi inundați de emoții, cum ar fi crizele de furie. Ar putea izbucni prin critică, sau să trântească. Alternativa ar fi să își inhibe complet orice sentiment, de exemplu uitându-se la televizor fără să vadă nimic, și schimbând canalele continuu.

Atenție: înăbușirea sentimentelor se poate confunda cu așa-zisa “cumințenie”! Dar nu e nici pe departe un lucru bun!

Îndrăznește să intri în lumea copilului

Poate fi dificil la început pentru părinte, dar atitudinea aceasta de joacă o poate deprinde oricine.
Jocul este principala modalitate a copiilor de a comunica. A împiedica un copil să se joace ar fi ca și cum ai împiedica un adult să vorbească.
Copiii au nevoie ca adulții față de care se simt cei mai apropiați să se afle în preajmă o parte din timp.

Uneori intervenția noastră este minimă, alteori trebuie să avem un rol mai activ. Mai ales atunci când:

• copiilor le este greu să stabilească legături cu alți copii sau cu adulții
• când par incapabili să se joace liberi sau spontan
• când apar schimbări în viața lor
• când sunt în pericol (copiii cu impulsuri agresive, cei cu tendințe de a fi abuzatori sau cei care sunt în pericol de a fi abuzați)

Se pare că atunci când copiii au parte de timp de joacă cu părinții, le face plăcere apoi să se joace singuri.

Un sfat care mi-a plăcut: “faceți-vă timp pentru voi înșivă, ca să vă reîncărcați bateriile de părinte, așa încât să aveți energia necesară ca să vă jucați cu copiii voștrii fără să vă împiedice propriile emoții.”

Uneori trebuie să ne lăsăm conduși de copii în joc, alteori să preluăm conducerea. Cartea tratează pe larg cele două situații.

Exemple concrete de parentaj prin joc:

• Dacă trebuie să-i amintiți copilului de nenumărate ori să își împacheteze mâncarea pentru școală, sau să ducă gunoiul, și asta creează frustrare în voi, data viitoare încercați să cântați solicitarea cu o voce ca de operă. Veți reuși cel puțin să îi atrageți atenția. Atitudinea jucăușă poate transforma un moment încărcat de frustrare într-un lucru distractiv.
• “atunci când doi copii se lovesc reciproc, îmi place să le spun <> și ridic mâinile ca să mă bat, cu o expresie caraghioasă pe față. Se întorc amândoi spre mine să mă atace, iar eu fug, prefăcându-mă înspăimântat – o mică întorsătură a situației care schimbă complet caracterul jocului.”
• “Să spunem că v-ați certat des cu partenerul în ultima vreme și vă temeți că acest lucru vă afectează copilul. Însă copilul nu vrea să vorbească despre acest lucru și nu știți cum să abordați subiectul. Data viitoare când vă jucați de-a casa, puteți face păpușa-mamă și păpușa-tată să se certe într-o manieră caraghioasă. Acest lucru îi dă copilului ocazia să preia tema sau s-o respingă.”

CUM poți aborda jocurile agresive:

Este foarte important pentru acești copii să stabilești o legătură cu ei.
Câteva idei: “O, ai găsit pistolul cu dragoste! Băiatul a ezitat puțin, descumpănit de reacția mea, ba chiar s-a uitat nedumerit la pistol, șocat că o armă distrugătoare ar putea să aibă ceva de-a face cu dragostea. Am continuat: Da, când sunt împușcat cu pistolul acela, trebuie neapărat s-o iubesc pe persoana care m-a împușcat. Am deschis larg brațele și am făcut un pas spre el, zâmbind până la urechi cu un zâmbet caraghios, de îndrăgostit lulea.”
Sau “m-ai atins cu un șut cu dragoste, așa că trebuie să te îmbrățișez!”
Dacă vine spre tine copilul cu brațele întinse să te lovească, poți spune: “A, vrei să dansăm! Mi-ar plăcea foarte mult!” și îl iei de mâini și începi să dansezi și să cânți.
Aceste abordări sunt valabile jocului agresiv, tratat pe larg în carte, nu situațiilor în care copiii au nevoie să își descarce sentimentele negative.

Concluzie

Cartea asta e un adevărat manual de creștere al copilului. Trece prim multe dintre dificultățile cu care se confruntă copiii sau părinții. Și e plină de idei creative pentru rezolvarea lor. Chiar și ale celor mai de speriat. Mie mi-a plăcut mult, am citit-o de două ori, și voi mai reveni la ea. E de avut în bibliotecă.