Pentru că am trăit consecințele izolării, voi vorbi toată viața mea împotriva ei.
Da, sunt o persoană introvertă, căreia îi place liniștea, îi place să se retragă două după-amieze pe săptămână, și se încarcă atunci când stă singură. Dar azi vreau să scriu despre lucrurile pe care le aduce izolarea, pentru că este o extremă în care pot ajunge, și am experimentat-o.
Tendința mea este de a mă izola, dar mă lupt cu acest tipar. Această tendință vine din greutatea de a fii transparentă atunci când știu că celor din jur nu le-ar plăcea ceea ce ar trebui să audă, sau că voi fi judecată, sau din cauza greutății acelui efort de relaționare, comunicare, de a investi în prietenii.
Atunci când trăiești izolat, te lipsești de multe bucurii și binecuvântări, te lipsești de privirea aceea din exterior, dintr-o perspectiva diferită de a ta, care vine odată cu prieteniile reale pe care le întreții.
Te lipsești de îmbrățișarea caldă a unui prieten, atunci când ai nevoie, de un cuvânt încurajator, sau de o mână de ajutor.
Devi o țintă mult mai ușor de învins atunci când nu trăiești activ într-o comunitate bine închegată.
Neexpunându-te la un cerc mai larg, neieșind din universul tău, vei descoperi mai greu de unul singur adevărul, vei ieși mai greu din bucluc și probleme.
Pentru om este imposibil să iasă singur din groapa în care a căzut, îi va trebui mereu un ajutor extern.
Așadar, feriți-vă de izolarea nebenefică și trăiți din plin în comunitate, cultivați relații de prietenie, deoarece este un canal al binecuvântărilor.
Sursa foto aici.
