Despre luna mai

Tema lunii mai a fost adaptare. Adaptare la noul job, adaptare fără cursul de croitorie, dar cu comenzi de haine. Adaptare cu mașina, cu ideea de a fi șofer, de a conduce singură. Adaptare la a fi la sat, cu părinții. Adaptare și învățarea înotului, adaptare cu ideea că voi locui singură.

Aceste zile mi-am făcut timp să îmi setez scopuri pentru vara care ne stă în față, cred că în felul acesta voi fi mai focusată. Obișnuiesc să îmi creionez planuri, să știu că investesc în ceva anume cu scop, nu random sau din înerție, și apoi când trag linia să îmi dau seama că am irosit oportunități.
Iată câteva:
– să mănânc lubeniță multă, este unul din fructele mele preferate; vara trecută a fugit pe nesimțite și nu am apucat să mănânc prea multă
– să am un concediu adevărat, cu ieșire din cotidian și odihnă, preferabil undeva în natură. Dacă știți vreo cameră ascunsă undeva în natură, nu mult prea departe de oraș, let me know!
– să învăț să conduc mașina bine
– să reîncep să gătesc, abia aștept, deja mi-am făcut o listă imaginară și am căutat idei noi de rețete pe pinterest, can’t wait!
– înot, înot, înot, until will become a habit, vreau să am o modalitate de mișcare câștigată ca obicei în viața mea
– să merg la sat mai des
– să joc board-games

M-am luptat din nou cu imaginea de sine. Mi-am dat seama că încă mă interesează imaginea pe care o am în fața celor din jur, și m-am întristat. De ce oare contează așa mult pentru mine? Ce minciună stă în spatele acestei iluzii? Obosisem să lupt cu gândurile negative la adresa mea, mă prăbușeam la cel mai mic gând și îl credeam. Dar vreau să lupt, și să nu mai accept în mintea mea orice lucru neadevărat care ține de identitatea mea. Vreau să le triez, să le păstrez doar pe cele reale și adevărate.
Învăț în continuare să cer ajutorul, să mă las văzută în slăbiciunile mele, să îmi celebrez reușitele și să mă bucur de ele. Să cred cu toată inima ceea ce Dumnezeu spune despre mine, și anume: sunt iubită, completă în El, acceptată. M-am gândit așa mult zilele acestea la asta, mi-am dat seama că mi-e atât de greu să cred, deoarece eu nu mă accept pe mine, oameni din viața mea nu m-au acceptat..cum aș putea acum, așa ușor să cred că Dumnezeu mă acceptă? Este un proces de creștere a credinței, pe care îl trăiesc.

Luna aceasta am ieșit în natură, am văzut peisaje de poveste, le-am admirat și adunat în mintea mea. Am încercat să nu mai fiu conectată la tehnologie ci să mă relaxez și odihnesc (a fost destul de greu să încetinesc ritmul). Vă las cu câteva poze de pe Cheile Nerei Beușnița.

Luna voastră cum a arătat?