Îmi place să mă rog, este ca și cum aș merge la Dumnezeu cu sacul meu de gânduri, răni, idei, sentimente și dorințe, și l-aș vărsa în fața Sa. Este eliberator, este un moment în care mă liniștește, îmi oferă pace, îmi aduce bucurie.
Îmi place să îmi scriu rugăciunile, mă ajută să mă concentrez, să fiu focusată, să conștientizez mai bine ce spun. De asemenea e o încurajare pentru mine să mă uit peste rugăciunile făcute care au găsit răspuns, sau mă ajută să fac o “evaluare” – să văd pe ce anume sunt focusată atunci când Îi vorbesc.
Mă bucur așa de mult că avem un Dumnezeu care este interesat de fiecare persoană în parte și este disponibil pentru noi 24h din 24. De asemenea iubește și dorește să vorbim cu El.
Chiar ieri citeam despre studii făcute pe bolnavi, pe depresivi, pe oameni stresați, concluzia era că cei care se rugau, se recuperau în proporții mari, își reveneau si aveau cele mai mari șanse.
Dar dincolo de beneficiile pe care lumea seculară le prezintă, eu cred că rugăciunea este ceea ce are nevoie ființa noastră, care fără Dumnezeu ar pluti încoace și încolo, condusă doar de ceea ce ar putea produce mintea ei limitată.
