Cartea lui Clay Clarkson – Our 24 Family Ways: A Family Devotional Guide
(3 ani – adolescență)
Este o carte care prezintă cele 24 de principii de viață pe care Sally și soțul ei Clay s-au gândit să le sădească în familia lor. Au pornit de la versetul biblic găsit în Proverbe 22:6 “Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Ei și-au imaginat această cale sub forma unor principii călăuzitoare.
De-a lungul anilor au reluat acest material cu copiii lor, și învățau toți, ca familie, să recite principiul, să discute despre el, despre situațiile prezentate în carte, să învețe câte un verset biblic care susține principiul, etc.
Eu am aflat de ea ascultând podcastul lui Sally. M-a atras mărturia lor, și pot să spun că sunt o influență majoră în modul în care îmi cresc copiii. Îmi dau seama că tare mult contează cuvintele și faptele unor oameni care au trecut de etapa în care sunt eu, aceea cu copii mici, și lasă în urmă o mărturie solidă în cei patru copii adulți ai lor, și relațiile dintre ei. Pe mine m-au ajutat mult cărțile și podcasturile ei, le recomand!
Noi am început să folosim cartea de la 3 ani, varianta simplificată, adică printam ilustrația, îi dădeam culori să coloreze, și îi spuneam principiul după care familia noastră se ghidează, povestindu-i pe scurt despre personajele pe care le desena. Apoi discutam pe întrebările pe care le avea. Chiar dacă părea prea devreme pentru fiica noastră, a fost baza de la care am pornit și la care mereu revenim în anumite circumstanțe. Analizând acum, nu a fost prea devreme vârsta de trei ani ca să începem discuțiile. Acum de exeplu, dacă suntem într-o situație în care nu vrea să ajute sau să împartă, discutăm despre principiul generozității sau al ajutorului oferit, si e frumos să văd cum a înțeles, și inima ei gata să se schimbe, să învețe.
Cartea conține versete de memorat, câte o ilustrație de colorat pentru fiecare principiu, o scurtă descriere a personajelor ilustrate, cu final deschis, care trebuie completat/gândit de copil, cu întrebări. Conține mai multe pasaje din Biblie care susțin fiecare principiu. La fiecare trecere prin material se pot alege alte versete pe care să le memorezi sau discuți. Este un material complex și ușor de folosit. Abia așetpt să îi vină rândul din nou să îl parcurgem!
Din păcate nu se găsește în limba română. Dar se poate comanda de pe amazon, enbook.ro etc.
Site-ul cu resurse gratuite truewaykids.com
(2/3 ani – adolescență)
Este o resursă foarte utilă pentru învățătorii de școală duminicală (lecții biblice ținute la biserică cu grupele de copii), și pentru învățarea acasă.
Sunt lecții biblice pentru copii. O mulțime de întâmplări relatate în Biblie, din Vechiul Testament și din Noul Testament. Lecții potrivite pentru Paște, pentru Crăciun, o serie despre rugăciune, și multe altele. Cred că sunt peste 200 de lecții.
Îmi place că aceeași lecție este adaptată pentru fiecare categorie de vârstă. Sunt creative și vin cu numeroase tipuri de activități: discuții, jocuri imaginative, jocuri de motricitate, activități pentru exersarea motricității fine. Activitățile vin în completarea povestirii/lecției, pentru ilustrarea conceptelor.
Sunt tare ingenioase și sunt gratuite! Într-un interval scurt de timp reușesc să mă pregătesc.
Sunt uimită cum de această familie oferă gratuit atâta muncă depusă! Îi apreciez tare mult.
Prin voluntari, am văzut că au început să traducă din lecții. Probabil, cu timpul, vor fi traduse toate.
Voi ce resurse folosiți?
Sursa foto: unsplash.com.
Mulțumim de share. În urma recomadarii tale truewaykids ne distram afland despre Isus!