Timp de citit : 2 minute

1. Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul , și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2. Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui!
3. El îți iartă toate nelegiuirile, îți vindecă toate bolile,
4. îți răscumpără viața din groapă, te învăluie cu îndurare și milă,
5. îți satură de bunătăți dorințele și astfel te face să întinerești ca vulturul.
6. Domnul le face dreptate și judecată tuturor celor asupriți. [..] 8. Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în îndurare.
9. El nu se ceartă veșnic și nu ține mânie pe vecie.
10. El nu ne face după păcatele noastre și nu ne răsplătește după nelegiuirile noastre,
11. ci cât de înalte sunt cerurile față de pământ, tot atât de mare este și îndurarea Lui pentru cei ce se tem de El;
12. cât de departe este răsăritul de apus, tot atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13. Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El,
14. căci El știe din ce suntem făcuți; Își amintește că suntem țărână.
15. Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba. Înflorește ca floarea de pe câmp,
16. iar când trece un vânt peste ea, nu mai este și nu i se mai cunoaște locul unde a fost.
17. Însă îndurarea Domnului este din veșnicie în veșnicie pentru cei ce se tem de El, iar dreptatea Lui, pentru copiii copiilor lor,
18. pentru cei ce păzesc legământul Lui și pentru cei ce își amintesc poruncile Lui, ca să le împlinească.
19. Domnul Și-a statornicit tronul în ceruri, iar domnia Lui îi cuprinde pe toți.
(Psalmul 103:1-19)

Wow, cred că este unul din pasajele care Îl descriu cel mai bine pe Dumnezeu! Este așa eliberator să îmi amintesc că Dumnezeu este iertător față de mine, vindecător, răscumpărător, pentru El contează dorințele mele, și ele nu sunt un “nimic” în fața planurilor Sale mărețe, ci mă iubește atât de mult încât are timp să le asculte și chiar împlinească. El este Cel care îmi dă energie și vigoare și este plin de milă și îndurare.
Sunt așa mulțumitoare că nu ne dă ce merităm, nu ne răspunde după cum păcătuim noi, ci știe că suntem țărână, știe că avem în noi această fire pământească, cu care ne luptăm și ne trage în jos. E așa de fain să găsim înțelegere la Dumnezeu, îndurare ca de la un Tată către copilul lui.
Noi oamenii suntem trecători aici pe pământ. Dumnezeu în schimb, este veșnic, și dreptatea Lui este veșnică pentru cei care păzesc legământul lor cu El și care împlinesc poruncile Lui.
Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor, El domnește peste toate țările, regii, conducătorii. Acest adevăr îmi dă pacea de care am nevoie!

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.