Doamne, dacă eu mă uit cu atâta drag la cei din jur, cu cât drag te uiți Tu la noi? Cred că e inimaginabil mai mult decât pot conștientiza sau gândi..
Doamne, daca eu pot să iubesc și să dăruiesc dragoste, oare cu cât mai mult dăruiești Tu zilnic? Oare cu cât mai mult reverși peste oameni iubirea Ta neîncăpătoare în mintea mea?
Wow, e prima dată când îmi dau seama că imaginea mea despre dragostea Ta pentru noi e așa pală, mică.
Sunt mută de uimire când privesc la cât de prețioși suntem pentru Tine, cât lupți pentru noi, cât de mult ne iubești și cât de aproape ești de inimile noastre, de nevoile noastre. Gândurile oamenilor sunt pietre prețioase pentru Time, sentimentele și emoțiile lor le aduni cu grijă.
Doamne, amintește-mi, amintește-mi în fiecare dimineață cât de mult mă iubești, cât de mult prețuiești oamenii, ca să pot ține piept celui rău, care mă atacă zilnic cu minciuni. Tată, te rog dă la o parte orbirea de pe ochii celor care nu văd dragostea Ta imensă! E așa vital să o vedem, să o înțelegem și acceptăm!
Trăiesc plină de bucurie și entuziasm pentru că sunt prețioasa Ta! Cum altfel aș putea trăi o viață de biruință, o via’ă abundentă, dacă nu prin acceptarea și semnificația pe care le primesc de la Tine?
Cred că dacă am putea vedea realitatea spirituală din jurul nostru, am rămâne mulți de uimire la vederea îngerilor Tăi care luptă pentru noi, la vederea Fiului Tău care nu contenește să mijlocească pentru noi înaintea Ta, la vederea Ta atât de aproape de noi, lipit de ființa noastră, cu lacrimi cand noi plângem și zâmbet când noi zâmbim!
Sunt așa onorată pentru că mă onorezi, pentru că în mod ciudat sunt valoroasă pentru Tine, în mod inexplicabil mă consideri un succes, o piatră prețioasă, chiar și când eu nu văd nimic în mine, chiar și când oamenii nu văd nimic în mine. Înainte să mă nasc chiar Tu ai decis că voi avea valoare!
Te iubesc!
