Scopul nostru pentru astăzi este să verificăm credibilitatea ISTORICĂ a Bibliei.
Cum facem asta? Așa cum se verifică orice document istoric.

Iată principiile de bază ale istoriografiei:

• verificarea bibliografică a sursei
• verificarea mărturiilor interne și
• verificarea mărturiilor externe

Mai întâi ne vom ocupa de Noul Testament, apoi de Vechiul Testament.
Chiar dacă face parte și arheologia din confirmarea istorică, ne vom uita într-un articol viitor la ce are de spus arheologia despre Noul și Vechiul Testament. Articolul este mai amplu, așa că pune-ți centura. Pornim.

Partea 1 – Este Noul Testament credibil din punct de vedere ISTORIC?

A. Biografia Noului Testament

Ce presupune verificarea bibliografică a Noului Testament? Să vedem cât de credibile sunt copiile Noului Testament pe care le avem astăzi, în raport cu numărul de manuscrise, și intervalul de timp care s-a scurs între original și copiile existente.

1. Numărul de manuscrise și gradul lor de similitudine cu originalul

F.E. Peters afirmă că “Scrierile care alcătuiesc Noul Testament al creștinilor au fost cele mai frecvent copiate și larg răspândite cărți ale antichității.” (Peters, HH, 50)
Fidelitatea textului se bizuie pe multe manuscrise care sunt mărturii. Există peste 5686 de manuscrise (copii) grecești, și peste 19284 de manuscrise în alte limbi (vulgata latină, etiopiene, slavone, armene etc.), deci peste 24000 de manuscrise care reprezintă porțiuni parțiale și integrale ale Noului Testament.
Acestea au fost copiate de mână din al doilea până în al 15 lea secol (Geisler, GIB, 385), și s-au păstrat până astăzi.

Prin comparație, Iliada lui Homer se află pe locul al doilea, cu numai 643 de manuscrise transmise până în zilele noastre.
Diferența e foarte mare, iar primul text integral păstrat, datează din secolul al 13-lea (Leach, OB, 145).

Ca în cazul altor documente ale literaturii antice, nu se cunosc manuscrisele originale existente ale Bibliei. Însă abundența copiilor manuscrise face posibilă reconstituirea, în principiu integrală, a originalului (GEISLEI, gib, 866).

2. Cele mai importante manuscrise ale Noului Testament

– Manuscrisul lui John Rylands (130 d.Hr. e păstrat în Biblioteca John Rylands din Manchester, Anglia ) și reprezintă cel mai vechi fragment existent din Noul Testament.
– Codex Vaticanus (325 – 350 d.Hr) – se află la British Museum și conține Noul Testament aproape în întregime, și peste jumătate din Vechiul Testament. A fost descoperit la Mânăstirea Muntele Sinai în 1859. Povestea descoperirii acestui manuscris este una fascinantă.
– Codex Alexandrinus (400 d.Hr.) – se află la British Museum, a fost scris în Egipt, în limba greacă, și cuprinde aproape toată Biblia.
– Codex Ephraemi (400 d.Hr.) – se găsește în Paris, Bibliotheque Nationale
– Codex Bazae (450 d.Hr.) – se află la Biblioteca Cambridge, și este scris în greacă și latină

B. Mărturii interne care susțin Noul Testament

Dictonul lui Aristotel spune “prezumția de nevinovăție trebuie acordată documentului însuși, nu criticului care și-o arogă cu de la sine putere”. Având această idee în minte, analizăm mărturiile interne de pe o poziție neutră, fără a presupune de la început eroarea lor, până la proba contradicțiilor sau inexactităților.

Contradicții

Dr. Archer – un om care a învățat peste 30 de limbi, majoritatea specifice Vechiului Testament din lumea Orientului Mijlocui, conferențiar timp de 30 de ani în domeniul criticii biblice – spune: “Confruntându-mă în permanență cu aparente discrepanțe [..] încrederea mea în valabilitatea Scripturii a fost în mod repetat confirmată și întărită de descoperirea faptului că aproape orice dificultate întâmpinată în Scriptură [..] a fost soluționată de o manieră întru totul satisfăcătoare prin însuși textul biblic, sau, eventual, prin informația arheologică.”

Următoarele principii sunt utile în a deosebi adevăratele erori de eventualele contradicții din cuprinsul unei scrieri:

1. Ceea ce n-a fost încă explicat nu este în mod necesar inexplicabil.
2. Interpretările îndoielnice nu sunt semnul unei revelații îndoielnice.
3. Se cuvine înțeles contextul pasajului.
4. Pasajele dificile trebuie interpretate luându-le ca reper pe cele clare.
5. Propovăduirea nu se poate întemeia pe pasaje obscure.
6. Biblia este o carte umană, cu trăsături umane – prin urmare, anumite figuri de stil nu trebuie citite literal.
7. Faptul că o relatare este incompletă nu înseamnă că este și falsă.
8. Citatele NT din VT nu trebuie să fie întotdeauna exacte.
9. Biblia nu este în mod necesar de acord cu toate consemnările pe care le conține – de exemplu, sunt menționate anumite înșelăciuni și comporatemente păcătoase, asta nu înseamnă că Biblia promovează imoralitatea.
10. Biblia folosește un limbaj non-tehnic, uzual.
11. Biblia poate folosi atât cifre rotunde, cât și cifre exacte.
12. Se impune o diferențiere între elementele de stil literar.
13. O eroare a unei copiei nu presupune o eroare a originalului.
14. Enunțurile generale nu semnifică în mod necesar făgăduințe universale.
15. Revelațiile ulterioare se substituie celor dinainte.

Mark Twain spunea că nu părțile din Biblie pe care nu le poate pătrunde îl frământă, ci tocmai părțile care sunt limpezi!

Au folosit autorii surse primare?

Autorii NT și-au elaborat textul în calitate de martori oculari sau pe baza unor informații provenite din surse care au participat la evenimente.
Cărțile NT au fost scrise în timpul vieții celor implicați direct în ele.

• Luca 1:1-3 “Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, așa cum ni le-au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, ca să cunoști bine certitudinea lucrurilor despre care ai fost învățat prin viu grai.“
• 2 Petru 1:16 “Căci noi v-am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmând niște mituri alcătuite cu îndemânare, ci ca unii care am fost martori oculari ai măreției Lui.“
• 1 Ioan 1:3 “deci ceea ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă“
• Fapte 2:22 “Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți [..]“
• Ioan 19:35 “Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie și mărturia lui este adevărată. Și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți.“
• Luca 3:1 “În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeei (între anii 26/27–36 d.Cr.), al ținutului Ituriei și Trahonitei, iar Lisanias era tetrarh al Abilenei [..]“
• Fapte 26:24-26 “Însă Pavel a răspuns: – Nu mi-am ieșit din minți, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte care țin de adevăr și de o judecată sănătoasă. Deoarece regele cunoaște aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc cu îndrăzneală, întrucât sunt convins că nimic din acestea n-a putut trece neobservat de el, deoarece nu s-au întâmplat într-un colț.“

C. Mărturii externe care susțin Noul Testament – Există alte materiale timpurii care să confirme sau conteste mărturiile interne?

• Eusebiu, în Istoria bisericească, III, 39, transmite scrierile lui Papias, episcop de Hierapole (130 d.Hr.), în care acesta amintește de zicerile “Bătrânului” – Apostolul Ioan. De asemenea, acesta comentează și despre Matei.
• Irineu, episcop de Lyon (180 d.Hr.), elev al lui Policarp, episcop de Smirna, martirizat în 156 d.Hr. (Policarp fusese ucenic al Apostolului Ioan.) Irineu susține și el validitatea Evangheliilor (Împotriva ereziilor, III).
• Clement din Roma (cca. 95 d.Hr.) folosește Scriptura ca un izvor credibil și autentic.
• Ignațiu (70 – 110 d.Hr.), episcop al Antiohiei, martirizat și el. Acesta îi cunoștea pe toți apostolii, și a fost ucenic al lui Policarp. Elgyn Moyer scrie despre el și mărturia sa. Acesta n-a avut nici-o îndoială cu privire la Scriptură, întâlnise îndeajuns de mulți martori pentru a afirma asta.
• Policarp (70 – 156 d.Hr.) a fost ucenicul lui Ioan. El și-a pierdut viața la 86 de ani, ca martir. Moartea sa a fost o dovadă a încrederii sale în exactitatea Scripturii. A fost ars pe rug. El a condus biserica din Smirna.

Confirmări non-creștine timpurii a istoriei Noului Testament:

– Tacit, un roman al celui dintâi secol, e considerat unul din cei mai riguroși istorici ai lumii antice. Acesta consemnează marele incendiu din Roma, osânda la moarte a creștinilor, învierea lui Isus (Tacitus, A, 15,44).
– Suetoniu, secretarul șef al împăratului Adrian (117 – 138 d.Hr.). Acesta confirmă relatarea din Faptele Apostolilor 18:2, și amintește urmările incendiului din Roma.
– Josephus (37-100 d.Hr.) și-a elaborat biografia și două lucrări majore – Războiul iudaic & Antichitățile iudaice. Multe din afirmațiile sale verifică, la modul general sau în detaliu, netura istorică a Vechiului și Noului Testament.
Acesta scrie în susținerea canonului Vechiului Testament (Josephus, AA, 1,8).
Vorbește despre Iacov ca fiind fratele lui Isus (Josephus, AJ, 209.1).
Confirmă existența lui Ioan Botezătorul și martiriul acestuia (Josephus, AJ, 18,5,2).
Vorbește despre Isus ca persoană reală, care a existat (Josephus, AJ, 18,3,3).
– Thallus (52 d.Hr.)
– Pliniu cel Tânăr (112 d.Hr.)
– Împăratul Traian (112 d.Hr.)
– Talmudul (70 – 200 d.Hr) – textul cel mai semnificativ cu privire la Isus e Sinedriu 43a (răstignirea).
– Lucian din Samosata, autor grec din secolul al 2-lea
– Mara Bar-Serapion – scrisoare pentru fiul său (sfârșitul primului secol – începutul celui de-al doilea).
– Cartea gnostică “Evanghelia adevărului” scrisă de Valentin (135 – 160 d.Hr.) confirmă că Isus a fost o persoană istorică.
– “Faptele lui Ponțiu Pilat” este o scriere oficială care cuprinde mărturii cu privire la viața lui Isus și minunile Sale.

În concluzie, există relatări semnificative din surse non-creștine, care adaugă și confirmă relatările Evangheliei.

Partea 2 – Este Vechiul Testament credibil din punct de vedere ISTORIC?

A. Credibilitatea manuscriselor

În ceea ce privește Vechiul Testament, mărturiile sunt de altă natură decât ceve în cazul Noului Testament.

Vechiul Testament s-a demonstrat credibil pe cel puțin trei căi:

– transmiterea textuală (exactitatea procedurilor de copiere de-a lungul istoriei)
– mărturii puse la dispoziție de arheologie
– mărturiile documentare, descoperite tot de arheologie

Transmiterea textuală

Vechiul Testament se distinge de orice alte scrieri literare pre-creștine despre care știm. Pentru nici-o altă lucrare păgână nu dispunem de atât de multe manuscrise ca pentru Vechiul Testament. Iar acolo unde dispunem, de exemplu “Cartea egipteană a morților” variațiile sunt de departe mai frecvente și mai pregnante.

De exemplu: cele două copii după Isaia descoperite în peștera 1 de la Qumran, lângă Marea Moartă, în 1947, au fost realizate cu 1000 de ani mai devreme față de cel mai recent manuscris datat cunoscut înainte (980 d.Hr.), și s-au dovedid în peste 95% din text, cuvânt cu cuvânt, identice în raport cu versiunea standard a Bibliei noastre ebraice. Iar cele 5 procente constau în derapări evidente ale condeiului sau în ortografie, neafectând în nici-un fel mesajul revelației (Archer, Gllason).

Vechiul Testament menționează 26 de regi care au fost confirmați în alte documente contemporane acelei vremi.

Cu privire la exactitatea transmiterii textului ebraic, Atkinson, ajutor de bibliotecar la Universitatea Cambridge, spune că este aproape miraculoasă. Veacuri întregi, rabinii iudei au avut grijă ca transmiterea textului ebraic să aibă loc în cele mai mici detalii.

Vechiul Testament nu dispune de aceeași cantitate de manuscrise ca Noul Testament, dar numărul acestora nu e deloc neglijabil. Nu ne putem aștepta ca documente antice să reziste timp de două până la trei mii de ani.
Din punct de vedere al calității, acestea stau foarte bine.

Colecții de manuscrise ale Vechiului Testament

• Prima colecție de manuscrise ebraice, alcătuită de Benjamin Kennicott (1776 – 1780) cuprinde 615 manuscrise
• Giovanni de Rossi (1784 – 1788) – 731 manuscrise
• Cele mai importante descoperiri din epoca modernă: Gheniza de la Cairo (1890) 10000 manuscrise, acestea datează din secolul 5 d.Hr. În proporție de 50% sunt găzduite de Universitatea Cambridge, restul în toată lumea.
• Cea mai vastă colecție de manuscrise ale Vechiului Testament este A Doua Colecție Firkowitch din Leningrad – 1582 articole din Biblie.
• Catalogul British Museum cuprinde 161 manuscrise
• Universitatea Oxford – catalogul Bibliotecii Bodleiene – 146 manuscrise
• Sulurile de la Marea Moartă (1947) – datate sec. 3 î.Hr – 1 d.Hr. Acestea cuprind cartea Isaia integral, și mii de fragmente extrem de semnificative, care confirmă exactitatea manuscriselor timpurii, ex: Codex Cairo (895 d.Hr)

Sulurile de la Marea Moartă au fost găsite de un păstor beduin care își căuta o capră pierdută. La 13 km de Ierihon, pe podeaua peșterii, se găseau vase care conțineau suluri de piele, înfășurate în pânză. Fiindcă erau bine închise, s-au păstrat în condiții excelente timp de aproape 1900 de ani. Stăteau acolo din anul 68 d.Hr.

Manuscrise non-ebraice:

• Septuaginta (corecpunde în ansamblu cu Textul Masoretic)
• Hexapla
• Pentateuhul Samaritean (concordanță fundamentală între acesta și textul ebraic al Vechiului Testament)
• Targumurile aramaice
• Mișna
• Ghemara
• Midraș

Alte descoperiri importante:

• Papirusurile Nash
• Codex Cairensis
• Codexul Aleppo
• Codex Leningradensis
• Codexul Babilonian al Vechilor Profeți
• Codicele Erfurt

Ca și concluzie, vreau să evidențiez faptul că numeroasele manuscrise susțin concordanța textelor Bibliei și avem dovezi impresionante ale credibilității textului Vechiului Testament.

B. Confirmarea arheologiei și istoriei Vechiului Testament – va fi tratată ca un articol separat, pe blog. E un subiect fain și interesant.

C. Confirmarea Vechiului Testament prin Noul Testament

Avem confirmarea lui Isus – Acesta credea în Tora ca provenită de la Moise: Marcu 7:10; 10:3-5; 12:26; Luca 5:14; 16:29-31; 24:27, 44.

Autorii Noului Testament credeau la fel: Marcu 12:19; Ioan 1:17, 45; 8:5; Romani 10:5; Evrei 9:19; 1 Corinteni 9:9 ;i multe alte texte.

Concluzii

Cei cu adevărat interesați de Biblie, dacă vor căuta, vor găsi multe resurse unde pot studia și afla despre istoria ei, dacă este susținută sau nu. Din păcate, sunt mulți care lipesc etichete sau te judecă, fără să caute cu adevărat să își pună întrebările profunde și să încerce să discearnă singuri adevărul.

Eu sunt fascinată de Biblie și cred că reprezintă adevărul. Deși am citit-o și studiat-o de cinci ori până acum cap-coadă (și sper să o mai fac de multe alte ori), încă nu m-am săturat de ea, nu am epuizat învățăturile și lecțiile pe care le iau din ea. Este o resursă uimitoare care mă ajută să Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, mă transformă și învață! Recomand să citești măcar o dată această carte iubită și urâtă în același timp de mulți oameni. Dar care este până la urmă cea mai cunoscută și tipărită carte a tuturor timpurilor.

Resurse

Cartea Noi mărturii supuse dreptei judecăţi – Josh McDowell
Documentar Netflix – Patterns of evidence: Exodus