Ca voi toți, și eu în 2018 mi-am pus întrebări despre viitorul României.
În ultima jumătate a anului am observat că, dintre toate domeniile în care suntem deficitari, educația îmi atrăgea cea mai mare atenție și durere.
Așa că am decis să privesc mai adânc peste problemele cu care ne confruntăm aici, să înțeleg lucrurile și să văd cum pot ajuta.
Datele care mie mi-au dat de gândit și m-au întristat profund sunt:
- Rata abandonului școlar e în creștere (18,5% în 2016 – locul trei în Europa). Este mai mare în mediul rural decât în cel urban cu 20%.
- Procentul ridicat de analfabetism funcțional (locul 1 în Europa), 42% dintre elevii de cincisprezece ani din România ar fi analfabeți funcționali (copiii știu literele, cuvintele, le citesc, dar nu le înțeleg).
Pe lângă asta:
- Jumătate din copiii din România trăiesc în sărăcie. Locul întâi în Europa.
- Numărul de librării și biblioteci active în România a scăzut drastic. Anual se închid cu sutele. Nu dispunem de date clare, dar unii editori spun că ar mai funcționa în jur de 400 de librării sau mai puțin.
- Românii citesc cel mai puțin din Europa.
S-au născut o mulțime de întrebări:
- Cum am ajuns aici?
- De se sunt așa mari procentele?
- De ce abandonează copiii școala?
- De ce rata de promovare a examenelor e mică?
- Ce fel de adulți vor deveni acești copii?
- Ce pot face eu pentru a ajuta copiii să aibă oportunitățile pe care eu le-am avut și le am?
Cu cât citeam mai mult și cu cât căutam să înțeleg cum stau lucrurile, cu atât mi-am dat seama că oportunitatea la educație pe care eu am avut-o, nu a fost aceeași cu a celorlalți tineri din generația mea.
Eu credeam că profesori creativi și capabili aveau toate școlile. Profesori interesați și cu drag de elevi. Profesori care inspiră și te încurajează să faci mai mult. M-am izbit de realitate la final de decembrie 2018.
Încă nu înțeleg pe deplin regresul, și aș vrea să luptăm împotriva lui.
Am început punându-mi întrebarea: Cine e deja implicat (în Timișoara) în ajutarea copiilor defavorizați? Pentru că mă preocupă în mod special copiii. Și mai ales aceia care au cele mai puține șanse la educație.
Așa că am făcut o listă (întrebând în dreapta și în stânga, luând la puricat internetul) cu vreo 20 de inițiative deja existente în oraș, care merg în direcția aceasta.
Le voi lua pe rând. Vreau să le cunosc, să înțeleg ce fac acești oameni, și să îi promovez. Mi-ar plăcea să găsesc modalități prin care mă pot implica. (Vă voi ține la curent.)
Între timp mă documentez. Am dat peste Școala9, revista în print Scena9, articolele Dor. Vă îndemn să citiți. Sunt reportaje și articole jurnalistice care atacă miezul problemei.
Și curând vă prezint un proiect care e pe cale de a începe în Timiș luna aceasta.
Cine de aici simte aceeași durere pentru educația din România?
Sursa foto: unsplash.

3 Comments on Frământări despre educația din România
1Pingbacks & Trackbacks on Frământări despre educația din România
-
[…] Way mi-a atras atenția prin participarea lor la evenimentul sportiv Timotion, de anul trecut. Cum ideea de a ajuta copiii defavorizați îmi dădea târcoale, am vrut să aflu mai multe despre această echipă din Timișoara. Dintr-una-într-alta, am dat […]
daca vrei sa faci cu adevarat o schimbare in educatie iti recomand Teaching for Romania. Dupa parerea mea sunt singurii care fac cu adevarat ceva concret si util.
Mulțumesc! Mă voi interesa!