E unul dintre acele momente rare când amândoi copiii dorm. Mă simt prea plină, plină de cuvinte și gânduri, așa că proiectez o fereastră către felul în care arată viața mea acum.
E o postare fără un scop clar, dar cu un amalgam de gânduri adunate din ultima vreme.
Ca să văd frumusețea și să fiu mulțumitoare, trebuie să o fac intenționat. Deși e probabil cea mai frumoasă și plăcută perioadă a vieții mele. Doi copii micuți frumoși și fascinanți. Acasă toți patru. Savurăm momentele cu ei. Încă în cocon și protejați de noi. Curând avem un an de când am cumpărat o casă la țară, într-un sat adevărat, cum ne-am dorit, cu grădină mare. Avem o grădină matură, care de la mijloc de mai continuă să ne ofere fructe și legume. E o liniște și pace la care ajungi mai repede decât dacă locuiești în oraș.
Îmi place să gătesc mâncăruri interesante și noi pentru familia mea. Îmi place să mă gândesc cum pot transforma, adapta spațiul casei noastre într-un spațiu funcțional, dar și frumos, care să ne inspire să creștem, să fim mai buni, să ne bucure, să faciliteze o atmosferă de apropiere, relaxare.
Mă gândesc la cultivarea relațiilor cu părinții noștri și cu bunicii. În ultimii ani auzim tot mai des vești despre trecerea în neființă a părinților prietenilor noștri. Din fericire noi încă avem ambele seturi de bunici pentru copiii noștri și chiar două străbunici. Nu vom mai avea mulți ani. Ne propunem să petrecem mai frecvent timp de calitate cu ei.
Îmi place cum este viața mea acum. Dacă stau să judec când sunt odihnită, mâncată, dormită, cu casa cât de cât ordonată. Lucrez la așa multe aspecte din mine însămi.
Viața de mamă acasă nu e ușoară. Acum privesc altfel părinții. Privesc altfel mamele care au copii mici. Mamele singure sunt eroine.
Cel mai mult îmi lipsește interacțiunea cu alți oameni. Îmi doresc să stau la povești cu alte femei. Sper că îmi voi face prietene noi. Mă entuziasmează gândul de a face ceva aici local. Pentru copii, pentru mămici. Cine știe.
Mă gândesc constant la a fi modele pentru copiii noștri. La ce vrem să dăm mai departe.
Citesc aproape zilnic cărți sau parcurg materiale care mă fac să îmi pun întrebări profunde. Și îmi place. Sunt o fire meditativă, introspectă. Și am nevoie în perioada asta cu multă rutină, îngrijit copii și nu prea multă interacțiune socială, de idei care să mă stimuleze, încarce, binedispună, învețe. E o etapă frumoasă dar foarte provocatoare. Te provoacă să privești la tine însuți, să te jertfești, să dăruiești mult dincolo de cum ai dăruit altora până acum. Să îți depășești limitele, să fii transformat. Asta dacă vrei, bineînțeles.
Învăț multe. Sper să reușesc să fiu un model pentru copiii mei. Îmi doresc să se simtă iubiți necondiționat. Să preia de la noi și lucruri bune (dintre cele rele clar vor lua). Îmi doresc să ne facem mereu timp să ne jucăm cu ei, să petrecem timp de calitate cu ei, să savurăm acele clipe, să îi ascultăm, să citim împreună, să ne facem obiceiuri frumoase ca familie, care să ne aducă împreună, care să ne țină uniți. Îmi doresc să le dau mai departe valorile importante pentru noi: bunătatea, integritatea, generozitatea, smerenia.
Relația mea cu Dumnezeu e pilonul principal al vieții mele. Cineva îmi spunea cu ani în urmă că voi vedea eu cum voi renunța la asta când vor veni greutățile vieții. Din contră, Dumnezeu e ca o ancoră pentru mine. Aici găsesc pace când sunt într-o furtună, claritate când în mintea mea e haos, discernământ când nu mai știu ce și cum, răspunsuri pentru întrebările mele, ghid pentru cum să îmi trăiesc viața frumos. E cel mai prețios lucru din viața mea. Și sunt recunoscătoare că Îi cunosc și că sunt sub aripa Lui. Asta vreau să spun copiilor, prin vorbă și faptă.
