Timp de citit : 4 minute
lista-de-lectura-nr-14

Am citit în jur de 40 de cărți. (Plus încă 7 începute și abandonate la un moment dat.) Dintre toate acestea vă prezint 9. A fost un an rodnic din punct de vedere al cititului. Am citit mai mult și mai divers. Ceea ce mă bucură. Chiar îmi doream să îmi extind orizonturile în privința cărților alese.
Dintre toate, cărțile acestea au atins ceva sensibil în mine. Fie am aflat lucruri noi, pe care nu le cunoșteam, și care mi-au dat o nouă perspectivă asupra vieții, fie au răspuns unor întrebări aflate în inima mea de ceva vreme. Luați-o ca pe o listă posibilă de lectură, iar dacă vre-un titlu vă atrage atenția, îndrăzniți.

PRIETENIE

The Friends We Keep: A Woman’s Quest for the Soul of Friendship (s-ar traduce “Prietenii pe care îi păstrăm: Căutarea unei femei pentru sufletul prieteniei”) – Sarah Davis

Este o carte care descrie frământările prin care trece o femeie în prieteniile sale. Scriitoarea încearcă să discearnă ce e adevărat și ce nu din amalgamul de gânduri și sentimente care o cuprind. Scoate niște idei despre cum să procedăm înțelept în prietenii, ce așteptări legitime poți să ai, cum privești sănătos la o prietenie, care inevitabil se va confrunta și cu dezamăgire, greșeală, neglijare. Pentru mine a fost interesant să o citesc, și m-a ajutat să discern unele situații specifice cu care mă confruntam în prieteniile mele.
Din păcate nu este tradusă în limba română. Dar se poate găsi pe amazon și books-express.ro.

The-Friends-We-Keep-Sarah-Davis

ISTORIA CREȘTINISMULUI

Biserica sau Adunarea (volumul 1, 2, și 3)

Este o colecție de trei cărți despre istoria bisericii timp de aproape douăzeci de secole. Este scrisă simplu și o citești ușor, e chiar captivantă. Pornește de la formarea bisericii în timpul lui Isus, și se termină cu secolul XX. Pentru mine a fost prima dată când am citit așa ceva, și mi-a prins tare bine. Nu știam prin ce a trecut biserica creștină de-a lungul anilor, conflictele care au fost în interiorul ei, ce ramificații au pornit de acolo, și cât de mult au fost creștinii martirizați, bătuți, omorâți în fel și chip, dar și partea în care așa-ziși creștini au făcut ei rău la rândul lor. Chiar e interesat, și ar trebui să facă parte din culturo noastră generală.
Volumul I și II se pot descărca de aici gratuit. Cărțile în format fizic cred că nu se mai găsesc acum decât la mâna a doua, pe platformele de vânzare de acest gen, în anticariate, sau poate găsiți să împrumutați de undeva.

Biserica-sau-Adunarea

DEZVOLTARE PERSONALĂ

Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței – Angela Duckworth

A fost o carte care mi-a vorbit direct, pentru că am dificultăți cu perseverența. Cred că mă voi mobiliza să scriu un articol dedicat acestei cărți. Dar, pe scurt, Grit este rodul studiului Angelei Duckworth ca răspuns la întrebarea “Ce fac diferit cei care au succes?”. Demontează mitul talentului într-un mod tare interesant, vorbește despre cum poți cultiva în viața ta dârzenia/ perseverența, iar pe finalul cărții se ocupă și de cum ai putea ca părinte să cultivi în copilul tău dârzenia.

Grit-Puterea-pasiunii-și-a-perseverenței-Angela-Duckworth

CYBERPSIHOLOGIA. Viața în rețea: Cum ne schimbă Internetul – Catarina Katzer

Ah, cartea asta m-a uimit, șocat, întristat. Pentru că am aflat lucruri noi și mi-am dat seama cât de prinsă sunt de tentaculele subtile ale internetului și rețelelor sociale. Și despre ea voi face un articol dedicat, pentru că sunt multe de zis și chiar aș vrea să rămână pe blog acele idei importante și prețioase din carte.
Din păcate suntem majoritatea dependenți într-o măsură mai mică sau mai mare. Ce e trist e că nu ne dăm seama, nu știm și poate nu observăm implicațiile mai profunde.

CYBERPSIHOLOGIA-Viața-în-rețea-Catarina-Katzer

DEZVOLTARE SPIRITUALĂ

Humble Roots: How Humility Grounds and Nourishes Your Soul (s-ar traduce: “Rădăcini umile: modul în care smerenia îți fundamentează și îți hrănește sufletul”) – Hannah Anderson

Îmi aduc aminte de uimirea cu care am descoperit ce forme poate lua mândria. Am citit de vreo trei ori cartea asta în ultimele luni. Aveam nevoie ca mesajul ei să prindă rădăcini în mine. Humility se traduce prin smerenie în limba română. Iar cartea vorbește despre formele subtile pe care le poate lua lipsa smereniei, adică mândria. E profundă și tare bine scrisă.
Din păcate nu este tradusă în limba română, dar se poate găsi pe amazon, books-express sau bookdepository.

Humble-Roots-despre-smerenie-Hannah-Anderson

Calea frângerii. Îndrăznește să pășești spre viața din belșug – Ann Voskamp

Am fost sceptică cu privire la cartea asta, nu știu exact de ce, dar m-a surprins plăcut! Aveam nevoie să aud un mesaj așa puternic despre dăruire. Sunt/suntem atât de axați pe noi înșine! Practicăm puțin sau deloc dăruirea față de cei din jur, era așa multă nevoie de o astfel de carte. Merită adăugată pe lista de lectură!

Calea-frângerii-Ann-Voskamp

Disciplinele spirituale – Richard J. Foster

Descrie rugăciunea, postul, meditația, celebrarea, supunerea (și alte discipline) într-un mod nou, interesant. Ce rol au aceste practici în viața creștinului, care e importanța lor (aceea de a te aduce în prezența lui Dumnezeu – locul unde poți fi transformat, ajutat) și cum le putem practica. Am recitit-o acum după ceva ani. O recomand oricărui creștin.
Se găsește mai greu, dar puteți încerca la librăriile creștine.

Disciplinele-spirituale-richard-foster

PARENTING

Limite pentru copii / Boundaries with kids: How Healthy Choices Grow Healthy Children – Henry Cloud, John Townsend

Henry Cloud și John Townsend scriu despre nevoia copiilor de a avea părinți care știu cum să le pună limite. Despre rolul limitelor și cum pot părinții să practice asta. O carte presărată cu multe exemple și idei practice, dar și cu susținere științifică și multe explicații.

Limite-pentru-copii-henry-cloud

Educația Montessori în primii ani de viață – Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jessen

Descrie principiile educației Montessori într-un mod clar, ușor de citit și de înțeles. Este scrisă de o mamă și fiică, educate pentru a practica principiile Montessori în școli și grădinițe, și care au făcut asta un număr de ani, cu copiii lor sau la locul de muncă. Oferă și idei, exemple practice de aplicat.

Educația-Montessori-în-primii-ani-de-viață

BONUS: Revista Lydia

Revista Lydia este o revistă pentru femeile creștine, prima publicație de acest gen de la noi din țară, apărută acum 28 de ani.
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie mesajul ei, este cuvântul “încurajare”. Articolele sunt despre luptele și provocările din viața unei femei, de la tinerețe până la bătrânețe. Este produsă de Librăria Scriptum și apare de două ori pe an, de Paște și de Crăciun.

Tu ce cărți deosebite ai descoperit în ultima vreme? Cărți care merită împărtășite?

Sursa fotografiei de la începutul articolului: unsplash.

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.