Timp de citit : < 1 minut

Nu-e-o-rușine-să-ceri-ajutorul

Dacă ţi-e greu să ceri ajutorul, posibil să te crezi omnipotent. (M-am încadrat aici, uneori mai vizitez locul acesta.)
Sau poate ai fost învăţat că trebuie să te descurci singur şi că a cere ajutorul denotă slăbiciune.

Dar adevărul este că nu poţi singur. Nu aşa am fost creaţi să funcţionăm.
Dumnezeu a conceput viaţa punând omul în relaţie cu El, dar şi în relaţie unul cu altul. A creat căsătoria, a creat prieteniile, a creat Biserica.

Dar adevărul este că nu poţi singur. Nu aşa am fost creaţi să funcţionăm.

Privim la noi şi vedem cât de mult ne ajută să avem prieteni. Ce bine ne face să povestim cu o prietenă despre ce ne apasă, să petrecem timp cu cei dragi, să celebram împreună ceva sau să jucăm un joc. Poate doar să râdem sau să mâncăm împreună cu ei.

Te încurajez să ceri ajutorul, să îndrăzneşti. Aşa rar văd asta întâmplându-se. Fie că ai nevoie de o mâncare gătită, de un drum cu maşina, de o cumpărătură, de o persoană care să te asculte. Uită ce spune societatea despre individualism şi independenţă, şi cere ajutorul atunci când ai nevoie.

Te încurajez să ceri ajutorul, să îndrăzneşti. Uită ce spune societatea despre individualism şi independenţă.

Şi încă un aspect: hai să fim nişte prieteni adevăraţi pentru cei din jurul nostru, pe care ei ar îndrăzni să îi sune, la care ar fi deschişi să apeleze. Hai să arătăm celor dragi că uşa casei noastre e deschisă.

Hai să arătăm celor dragi că uşa casei noastre e deschisă.

Ţi-e uşor să ceri ajutorul?

Sursa foto aici.

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.