Oare contez cu adevărat?
Găsesc întrebarea asta vinovată pentru multe: timiditate exagerată, people-pleasing, lipsa curajului de a pune limite, frica de a nu-ți realiza visurile, neascensiunea în carieră, prietenii bolnave, nervi și frustrare, certuri, conflicte, tensiuni.
Incredibil cum toate au aceeași rădăcină: nevoia noastră adâncă de a conta, de a avea sens și semnificație, de a fi iubiți, de a avea valoare! Acestă nevoie NEÎNDEPLINITĂ, care răbufnește în fel și chip.
Când nu credem că avem valoare, când nu ni se arată asta, cedăm, unii într-un fel, unii în altul. Unii dau vina inconștient pe cei din jur, și îi vei vedea mereu nemulțumiți, mereu frustrați. Alții se întorc împotriva lor înșiși, se ceartă, se pedepsesc, se consumă în interior, încercând din răsputeri să atingă acel ceva de neatins: semnificația care vine din a face!
Atunci când crezi cu adevărat că tu CONTEZI, ești vesel, mulțumit, bucuros. Prea puține lucruri te ating, stai și le digeri, parcă ești mai înțelept, parcă ești mai sigur pe tine. Da, pentru că această nevoie importantă pe care o ai, ți-a fost îndeplinită. Ai semnificație!
Dar atunci când se clatină din temelii imaginea pe care o ai despre tine, nu mai crezi nimic bun despre ființa ta, clar că nesiguranța iese la iveală, în multe forme. Fie că cerșești afirmare la maxim într-o relație de prietenie, fie că te superi foarte ușor pentru orice gest mărunt al oamenilor din jur, sau brusc așteptările tale față de cei dragi au crescut colosal. Ai început să crezi că ei îți pot acoperi 100% această nevoie, și să le-o ceri, subtil bineînțeles, sau chiar inconștient.
Problema nu este că avem nevoie de semnificație. Cred că este un gol rămas acolo de mult timp, pe care este normal să căutăm să îl umplem.
Problema este că în disperarea de a ni-l umple, ajungem să ne rănim pe noi, și pe cei din jur, ajungem să consumăm tot felul de substituenți care ne fac și mai rău.
Dar nimeni nu îți vorbește despre asta.
De cele mai multe ori vorbim doar despre vreme, știri, lucruri concrete, văzute și atinse. Azi, dacă vorbești despre subtilitățile minții, sau despre vindecarea sufletului, ești privit cât se poate de ciudat.
La mine acestă întrebare a apărut acum, recent, în contextul blogului meu. Oare chiar contez? Oare chiar am ceva de zis? Oare chiar merită să scriu și eu acolo, printre miile, milioanele de bloguri?
Și câteva zile am digerat această întrebare, răspunzându-mi fără să cred în mine, fără să mai dau speranță vocii din interior care de ani de zile se chinuie să devină mai puternică și să mă ajute în acest proces de vindecare sufletească.
Dar am decis din nou: da, sunt valoroasă, da, vocea mea contează, am ceva de zis, mi-am asumat să duc hobby-ul meu de a scrie la alt nivel, îmi doresc să ofer poveștile mele de vindecare spre a folosi și altora. Da, CONTEZ!
De ce aș conta?
Această nevoie de semnificație poate veni din mai multe surse: da, vine din exersarea pasiunilor, o grămadă! Da, vine din a ajuta pe ceilalți, e o satisfacție acolo, vine din cultivarea mulțumirii și recunoștinței, vine dintr-o relație de prietenie, vine din intimitate, vine din a culege roadele creșterii, dezvoltării, muncii.
Dar pentru mine, partea cea mai deep a nevoii de semnificație nu a fost acoperită decît atunci când am început să Îl cunosc pe Dumnezeu, și să petrec timp citind din cuvintele pe care le-a lăsat nouă oamenilor, și comunicând cu El prin rugăciune. Pacea și semnificația pe care le-am primit atunci când am înțeles cum mă definește El, cum este identitatea mea din punctul Lui de vedere, au o valoare enormă pentru mine. Este singurul loc care împlinește adânc setea sufletului meu de a conta.
Tu contezi?
Ce ai răspunde la această întrebare?
Sursa foto aici.