Timp de citit : 2 minute

pexels-photo-90548

Sunt o persoană foarte “planificioasă”, care iubește să facă planuri, să traseze obiective și direcții.

În ultimii ani, am învățat multe în această privință, și acum vreau să scriu despre obiective și cum iau ele formă în viața mea.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat despre obiective, a fost să nu mă opresc la a le avea în minte și atât, ci să continui să le scriu undeva, într-un mod clar și concret, apoi să scriu modurile practice pe care le decid pentru a le duce la îndeplinire. Acesta este secretul care mereu m-a dus de la teorie la practică.

Dar, ca să merg mai în detaliu la capitolul obiective, aș vrea să scriu modurile în care ele trebuie formulate, exprimate, înțelese, pentru a fi mai eficienți când țintim ceva anume.

Cuvântul SMART este un acronim al următoarelor cuvinte:
– Specific
– Măsurabil
– Accesibil
– Relevant
– Încadrat în Timp

Personal m-am lovit de bariera formulării unor obiective vagi și neclare, cu cât este mai specific obiectivul, cu atât va fi mai ușor să te apuci de treabă.

De exemplu: “să îmi fac lucrarea de licență” nu este un obiectiv foarte specific, “să mă documentez pe tema lucrării de licență, citind două cărți din lista bibliografică” este specific, sau: “să fac sport” este nespecific, pe când “să merg la înot o dată pe săptămână” este potrivit.

De asemenea, dacă nu îl exprimi într-un mod măsurabil, va fi greu să evaluezi unde ai ajuns, unde vrei să ajungi, când anume ți-ai atins obiectivul. Trebuie formulat astfel încât să poată fi măsurat.

În privința accesibilității, am un istoric imens, eram fooarte tentată să îmi setez obiective cu mult peste energia mea, timpul și resursele mele. De fiecare dată mă trezeam dezamăgită pentru că nu reușeam să le duc la îndeplinire. Așadar, construiți obiective accesibile vouă, care se pliază pe timpul și resursele deținute.

Încadrarea în timp este ultimul ingredient: stabiliți-vă un deadline, o perioadă în care obiectivul este realizabil, sau un punct de finalitate, care se măsoară în altă unitate de măsură: exemplu – număr de bucăți, de clienți etc.

Ce părere ai despre aceste idei?

Sursa foto aici.

anascrie-blog-personal

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.