Timp de citit : 3 minute

Mi-a sărit în ochi coperta cărții de cum am văzut-o în librărie, dar titlul m-a făcut sceptică și mi-am spus că nu e ceea ce aș vrea să citesc. Dar am văzut-o recomandată de Gili Indrie pe blogul său, am citit scurta lui descriere, și mi-am spus că trebuie să pun mâna pe ea și să mă lămuresc cu ce se mănâncă.

Cartea Big Magic – sau “Lecții de magie”, cum a fost tradusă, este o carte care m-a inspirat profund în câteva direcții. Și vă spun imediat ce și cum.

Despre scriitoare:

Elixabeth Gilbert este cunoscută pentru cartea sa devenită bestseller – Eat Pray Love, “Mănâncă Roagă-te Iubește”. Mie personal, mi-a devenit familiară de când am vizualizat discursul ei pentru Ted, despre creativitate.

Cum m-a inspirat această carte:

  • Am aflat percepțiile scriitoarei despre eșec, inspirație, visuri, muncă. Și pot să spun cu mâna pe inimă că m-au îmbogățit enorm, m-au făcut să analizez cum văd eu lucrurile și dacă nu cumva le văd greșit.
  • Mi-a reînnoit dedicarea de a scrie, de a înota, de a nu renunța să lucrez la visurile mele atunci când devine mai greu. Și cumva m-a echipat, mi-a oferit idei practice de a cultiva reziliența, dârzenia, perseverența.
    Una dintre ele este faptul că nu trebuie să te lași definit de rezultate, de feedback-ul primit la munca ta, fie el bun sau rău – trebuie să practici/ muncești cu ideea de a face bine acel lucru. Oamenii întotdeauna vor reacționa la munca ta, pozitiv sau negativ, subiectiv, după propriile trăiri și percepții. Nu trebuie să îți creionezi identitatea în jurul părerilor lor, sau să îți iei din feedback-ul lor siguranța sau motivația. De fapt, trebuie să practici acea pasiune fără să îți pese despre ce cred oamenii, dacă tu ești convins că faci ceea ce trebuie.

nu trebuie să te lași definit de rezultate

  • Elizabeth a demontat mai multe mituri:
    1. Acela că trebuie să am mult timp liber pentru a lucra la visul meu. Ea nu a pus presiune pe visul ei de scriitoare, acea presiune de a-i oferi securitate financiară. A ales să aibă alte locuri de muncă, și chiar să vadă partea bună – a colectat povești din experiențele locurilor ei de muncă, lăsându-se inspirată de ele. “Întotdeauna poți să iti vezi de arta ta, în paralel cu slujba de a-ti câștiga pâinea. “
    2. Doar anumiți oameni, aleși, au creativitate și pot fi artiști. Ea demontează acest mit și spune că fiecare om are creativitate, iar cu determinare și muncă, îți poți realiza visurile.

MIT: Doar anumiți oameni, aleși, au creativitate și pot fi artiști

  • Avem o tendință de a-l învăța pe celălat să devină ca noi. Și nu cred că e ok, cred că dimpotrivă trebuie să celebrăm diferențele, să acceptăm felul diferit de dezvoltare al persoanei de lângă, să privim și observăm unicitatea fiecăruia, ce anume îl face el, și să fim curioși să vedem în ce fel se va dezvolta în continuare.
    Nu trebuie să devenim cu toții la fel, din contră, ne va face bine să fim diferiți, pentru că fiecare va aduce bogății noi în relație.
  • Cartea aceasta mă îndeamnă să răspund vocii care mă descurajează și se opune mie – și astfel să am curaj și să îmi folosesc talentele, să îmi pun în practică dorințele și visurile.

Ce am descoperit despre mine însumi citind cartea:

Deși mă declar ca fiind profundă, descopăr despre mine că sunt superficială – în sensul că duc visurile și lucrurile până la un punct, apoi mă opresc și încep să mă îndoiesc, să mă plâng de descurajări, de presiunea imensă cu vocile ei, care spun lucruri negative despre mine (pe care toți le avem și le cunoaștem). Dar sunt ok cu descoperirea asta, vreau să îmi escaladez muntele și știu că voi reuși!

Sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a picat în mâini această carte, la momentul potrivit, și m-a ajutat în luptele mele.

Citate din carte:

“Creativitatea e calea celor îndrăzneți.”

Elizabeth Gilbert amintește ce a spus Marcus Aurelius: “Fii mulțumit dacă fie și cel mai mic lucru progresează, și gândește-te că un succes cât de mic înseamnă ceva.”

“Îndeletnicește-te cu orice te fascinează și te umple de viață. Creează orice vrei să creezi.”

Nu-ți lăsa curajul să piară când lucrurile încetează să mai fie ușoare sau satisfăcătoare. Fiindcă acel moment… e momentul în care începe interesantul.

“Eșecul are o funcție, te întreabă dacă vrei cu adevărat să continui să faci lucruri.”

Concluzie:

Găsesc eu oare puterea și curajul de a trăi o viață creativă?

Întrebarea nu e “Ce te pasionează?” ci: “Ce te pasionează îndeajuns încât să poți îndura chiar și cele mai neplăcute aspecte ale acelui lucru?”.

Simt că am redat atât de puțin din frmusețea ideilor ei. Mi-ar plăcea să pot să inspir și să dau glas entuziasmului primit pe măsură ce am citit cartea. Dar asta poți descoperi singur!
Cu siguranță recomand această carte, mi-aș dori să o revăd constant și să o am în biblioteca mea, la îndemână!

Ai citit-o cumva? Cu ce idee ai rămas?

P.S. Cartea se poate achiziționa în format electronic de pe Libris, sau în format fizic, în engleză, de pe Cărturești.

anascrie-blog-personal

4 Comments on RECENZIA cărții Lecții de magie – de Elizabeth Gilbert – Cum să-ți cultivi creativitatea

2Pingbacks & Trackbacks on RECENZIA cărții Lecții de magie – de Elizabeth Gilbert – Cum să-ți cultivi creativitatea

Leave a Reply to Cum îmi cultiv CREATIVITATEA. Sau cum o momesc ca să nu plece. | Ana scrie Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.