În timp ce citeam din Biblie zilele trecute, m-a surprins să observ viața lui Simeon, în Luca 2:21-35.
Simeon era un om care ducea o viață sfântă, avea frica lui Dumnezeu și Duhul Sfânt era peste el (într-o vreme când Isus nu a trimis încă Duhul Sfânt pe pământ). El aștepta mângâierea națiunii sale, adică aștepta Mântuitorul promis, care va veni și va salva poporul său, așa cum s-a prezis.
Ce prețios era Simeon pentru Dumnezeu! El i-a făcut un dar: i-a profețit și promis că nu va muri până nu va vedea cu ochii lui pe Hristos! El era un om drag și special inimii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea nici o datorie față de el, dar voia să îi facă parte de acest dar special, de a cunoaște și a vedea cu ochii lui împlinirea profeției.
Ce prețios să ai o relație așa intimă și apropiată cu Dumnezeu și cu Duhul Sfânt.
El a fost “mânat de Duhul” să meargă la templu într-o zi oarecare, la o oră anume (versetele 26,27). Adică Duhul Sfânt l-a înghiontit, i-a dat de înțeles “du-te acum la templu”. Sunt eu sensibilă și atentă la ghionturile Duhului Sfânt în mine? La șoapta și vorbele Sale pentru mine? Le urmez?
Îmi dau seama că Simeon cunoaște vocea Duhului Sfânt, sau felul în care El îi vorbește. Cunoștea îndemnul sau ghiontul Lui, și ascultă. Nu pot să nu mă întreb dacă eu cunosc și ascult, ca Simon.
Duhul Sfânt îi revelează momentul în care pruncul sosește la templu, și identitatea lui de Mântuitor. Ii revelează că uite, acum se împlinește ce ți-a promis Dumnezeu. Iar Simon crede. Crede că nu e absurd să meargă acum, pe nepregătite la templu, că Isus nu e un prunc oarecare, că nu face o gafă dacă Îl proclamă Mântuitor. Ce credință și încredere puternică a avut!
Și apoi îi încurajează pe părinții lui Isus și ii binecuvintează. Prevestește (34,35) pentru părinții lui Isus, adică se lasă folosit de Duhul Sfânt pentru a sluji pe Maria și Iosif.
Ce trăire în Duhul!
Ceea ce aștepți, aceea vezi. La ce te gândești vei observa. Simeon a fost preocupat de venirea lui Mesia, și a observat venirea Sa.
Ce ne preocupă mult? Pe ce ne axăm în mintea și gândirea noastră? Pentru ce ne deschidem simțurile?
Textul din Biblie asupra căruia am meditat:
Când copilul a împlinit opt zile, trebuia circumcis. Atunci I-au pus numele Isus. Despre acest nume vorbise îngerul (Mariei) înainte ca El să fi fost conceput (în uterul ei). După ce au trecut zilele stabilite prin legea dată prin Moise referitoare la purificarea lor, Iosif și Maria au dus Copilul la Ierusalim, ca să Îl dedice lui Iahve. Aceasta era prevederea legii lui Iahve: dacă primul copil este băiat, va fi oferit lui Iahve. Ei au respectat această regulă care spunea că I se va oferi lui Iahve un sacrificiu (ca înlocuitor al copilului) format dintr-o pereche de turturele sau din doi pui de porumbel. În Ierusalim era un om care se numea Simeon. El era religios, corect (în relația lui cu Iahve) și aștepta ca Israel să fie salvat de Dumnezeu. Spiritul Sfânt care îl ghida, îl anunțase că nu va muri înainte să Îl vadă pe Cristos – pe Cel Trimis de Iahve. Simeon a venit în Templu impulsionat de Spiritul Sfânt, tocmai atunci când Copilul Isus a fost adus de părinții Lui ca să respecte poruncile legii referitoare la El. Simeon L-a luat pe brațe și a binecuvântat apoi pe Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, de-acum eliberează-l pe sclavul Tău în pace, așa cum ai promis; pentru că am văzut salvarea pe care ai trimis-o și pe care o pregătiseși în prezența tuturor popoarelor. Ea este lumina care a fost revelată tuturor națiunilor și care va fi gloria poporului Tău – Israel!” Tatăl și mama Copilului se mirau de cuvintele pe care le spunea Simeon (despre El). Acesta i-a binecuvântat și a zis mamei Lui care se numea Maria: „Acest Copil este destinat să fie cauza căderii și a ridicării multora din Israel. El va fi remarcat prin opoziția pe care o va suporta din partea oamenilor. Chiar și sufletul tău va fi «penetrat de o sabie», atunci când mulți își vor prezenta în public concluziile lor (cu privire la El).”
Luca 2:21-35 BVA
