Da, știu că solitudinea este dorită mai mult de introvertiți decât de extrovertiți, dar trebuie să recunoaștem că această perioadă de timp pe care o trăim este marcată de multă, multă agitație și zgomot, iar liniștea e ceva ce ne dorim cu toții.
Rareori ajung în natură, într-un loc plin de liniște și totodată de zgomote, dar zgomote frumoase, de la păsări sau alte vietăți, vântul.. și apreciez așa mult acel moment, mă bucur de el tare, pentru că este rar și prețios. Mă ajută să mă liniștesc, să meditez, să fiu mai recunoscătoare și mai bucuroasă. Eu asociez ideea de solitudine cu liniște, cu natura. Pentru voi poate arăta diferit și nu este nici-o problemă.
Am văzut la mine tendința de activism, de a face cât mai multe lucruri într-o singură zi dacă se poate. Și mereu trebuie să îmi amintesc că activismul nu este bun, că nu are rost să îmi iau valoarea din el, este doar o iluzie și o minciună pe care sunt tentată să o cred, aceea că dacă fac multe lucruri sunt mai demnă de iubit, de admirat.
Vreau să vă reamintesc să încetiniți ritmul, să alegeți să faceți strict lucrurile care sunt prioritare, importante, de care vă bucurați, și de care aveți resurse.
Hai să fim diferiți intr-o epocă dominată de minciuna activismului, și să trăim liniștiți, căutând liniștea și eliberarea de poveri nefolositoare!
Asta îmi doresc!
Si eu meditez. “Pe misteriosul frontispiciu al templului din Delphi era gravat în piatră vie o maximă greacă care spunea NOSCE TE IPSUM, Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi…. Studiul asupra sinelui, reflecţia senină, e clar că în ultimă instanţă sfârşeşte prin tăcerea şi liniştea minţii. Meditatia este painea zilnica a inteleptului.”
Așa este. Eu sunt o persoană care analizează și gândește mult, sunt pasionată de dezvoltare personală și faptul că m-am dedicat cunoașterii trăsăturilor mele m-a ajutat. Dar o idee mi-a atras atenția în ultima vreme, aceea că este o capcană dacă mă focusez mult pe mine însămi, risc să fac din eul meu un idol, poate să devin mai puțin sensibilă la nevoile celor din jur.. Și mă gândesc la ideea că noi, creștinii trebuie să fim imitatorii lui Isus și să ne lepădăm de noi înșine. Încă digerez aceste idei și mă gândesc la ele .. 🙂
Depinde ce analizam la noi si cum… de exemplu eu nu stiam ca sunt egoista in anumite privinte si ma eneva cand vedeam o persoana manifestandu-se egoist. Si nu doar despre egoism e vorba…si alte lucruri pe care le-am vazut la altii ma faceau sa ii etichetez, sa nu tolerez, sa critic aspru(in sinea mea, nu le spuneam). Acum, vazand ce am si eu, sunt mai toleranta. Am vazut ca in psihologie se stie ca daca ne enerveaza ceva la o persoana, foarte sigur ca avem si noi acele aspecte. Poate eu sunt egoista pe un subiect, dar persoana x e egoista pe alt subiect. Si cred ca aici se aplica ce a spus Iisus: “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”-poate eu sunt chiar mai egoista ca x. Sau “Cine e fara de pacat, sa ridice primul piatra”-noi tindem sa spunem “eu nu sunt egoist,…etc. x este.”(ma numar si eu aici) 😀 Desigur este egoism sa facem precum, de exemplu, unii yoghini din India(nu la toate tipurile de yoga fac asa, dar la unele da): daca ei sunt in meditatie, poate sa moara vecinu/lesina sotia/etc., ei nu se deranjeaza, nu pot intrerupe, e mult prea important ce fac ei si sa termine ce fac. Trebuie sa fim echilibrati. E bine sa ma studiez in meditatie, dar sa ma ocup si de datoriile fata de ceilalti, e bine sa ma odihnesc daca am lucrat si am obosit, dar sa nu o lungesc sa dau in leneveala, e bine sa mananc daca mi-e foame, dar sa nu dau in gurmandism/lacomie, and so on… 🙂 E greu cu echilibrul…eu mai dau de la o extrema la alta…