De mult timp nu m-am lăsat delectată de citirea unui roman sau a unei nuvele. Acum că am făcut-o, mă bucur tare mult!
Aseară am terminat această carte:
M-a ținut cu sufletul la gură și a dat frâu imaginației mele.Despre autor
Frances Eliza Hodgson Burnett a fost o scriitoare și dramaturg născută în Anglia. Pe când avea trei ani, tatăl ei a murit, și familia ei a emigrat în Statele Unite ale Americii. De la 19 ani a început să publice povestioare pentru a putea face rost de bani. Familia ei nu se descurca prea bine. După ce s-a căsătorit, și a avut doi băieți, Frances a început să scrie romane, care au avut parte de recunoaștere și apreciere. Din păcate s-a luptat cu depresia tată viața ei.
Despre carte
Cartea “” a scris-o din casa ei aflată în Anglia.
În roman este vorba de o fetiță orfană care merge să locuiasca la un unchi de-al ei, într-o casă imensă cu multe camere închise și învăluită de mister. Este descris procesul ei de transformare, dintr-o fetiță care disprețuia pe toată lumea și se considera superioară, într-o fetiță care vede lumea cu alți ochi, descoperă natura și învață multe lucruri, ajungând chiar să ajute alt baiețel. Transformarea lor interioară e uimitoare și te pune pe gânduri.
Cartea ilustreaza puterea gândurilor negative sau pozitive, impactul pe care îl pot avea dacă le lași mult timp să locuiasca în mintea ta. Acest fir roșu e ilustrat în patru dintre personajele cărții.
Este descris procesul ei de transformare, dintr-o fetiță care disprețuia pe toată lumea și se considera superioară, într-o fetiță care vede lumea cu alți ochi
Mi-a plăcut ideea transmisă de carte, mai ales că pentru mine, fiind o persoană introvertă, care gândește mult, aceasta e o adevarată provocare: să nu permit gândurilor rele, neadevărate să îmi copleșească mintea, ci să le permit celor bune și reale să aibă impact.
Iată un citat din carte (îl pun în engleză deoarece cartea am citit-o în engleză și nu aș vrea să se piardă ceva):
“One of the new things people began to find out in the last century was that thoughts – just mere thoughts – are as powerful as electric betteries – as good for one as sunlight is, or as bad for one as poison. To let a sad thought or a bad one get into your mind is as dangerous as letting a scarlet fever germ get into your body.”
Concluzie
Vă recomand cu tot entuziasmul această carte, se citește repede. Poate fi citită și cu copiii.
În România o poți găsi la .
Ai citit cumva cartea? Cum ți s-a părut?

[…] acest roman este vorba de o fetiță orfană care merge să locuiasca la un unchi de-al ei, într-o casă […]