M-am gândit să scriu acest articol pentru a milita împotriva zidurilor. Da, împotriva zidurilor pe care deseori le ridicăm fără vreun folos în jurul nostru, ba chiar ne facem rău nouă înșine prin ele.

Când mă gândesc la astfel de ziduri invizibile, mă gândesc la spațiul mare între noi și ceilalți oameni, mă gândesc la izolare, la temeri, frici, lipsa curajului, ezitări care triumfă, protecție exagerată, care de fapt este o unealtă de control. Vrei să fii în controlul a ceea ce ți se întâmplă, nu vrei să riști să fii rănit.

Vrei să fii în controlul a ceea ce ți se întâmplă, nu vrei să riști să fii rănit.

Zidurile acestea ne folosesc pentru a trasa limite benefice, pentru a ne proteja. Dar unde ne oprim?

De ce uneori ajungem în extrema de a construi ziduri prea mari, care ne izolează de restul lumii?

Poate: ca să nu riscăm să fim răniți.

Poate: pentru că nu vrem să ne confruntăm fricile.

Sau

Pentru că vrem să deținem controlul?

În orice caz, adevărata viață, liberă, plină, împlinită, se află în locul în care îți vei da seama că zidurile trebuie refăcute, într-un mod sănătos. Că trebuie să ieși din izolare, că trebuie să te deschizi (înțelept) că trebuie să alegi și vulnerabilitatea.

adevărata viață, liberă, plină, împlinită, se află în locul în care îți vei da seama că zidurile trebuie refăcute, într-un mod sănătos

Dacă cei apropiați te-au dezamăgit, este fooarte probabil că vei ridica în jurul tău ziduri de apărare!
Mie personal mi-e greu să îmi fac relații noi. Da, ok, e și din faptul că sunt introvertă și relațiile mele sunt puține și profunde. Dar este și pentru că, pe măsură ce am fost rănită și dezamăzită, zidurile de protecție s-au ridicat. Până acolo că mi-a fost greu doar să pun o întrebare, să pășesc într-un context nou.

Nu te izola, nu te apăra prea tare, amorți, anestezia. Ci caută relații sănătoase, cu oameni maturi. Acestea te vor ajuta enorm.

Sursa foto unsplash.