Timp de citit : 2 minute
evaluare-a-vietii-mele-traite-cu-dumnezeu

Acum 17 ani am hotărât să îmi trăiesc viața cu credința că Dumnezeu există și că El se revelează prin Biblie. Am decis să Îl iau în serios.  

Cum e când mă uit în urmă la cei 17 ani? Regret decizia? Nicidecum! 

Cineva mi-a spus la un moment dat: “lasă că o să vezi că îți va trece”. Se pare că nu a fost așa. Acum e mai frumoasă viața ca oricând, alături de Dumnezeu. În acești 17 ani am continuat să citesc biblia, să mă rog, să studiez și să învăț despre Dumnezeu și de la El. Am bucurie și pace. Am văzut cât de adevărat este ceea ce spune omului prin Biblie, s-au verificat în viața mea o mulțime de lucruri scrise acolo. 

Sunt încântată de ceea ce am descoperit și învățat în acești ani. Și din experiențele pozitive, când am crezut, am acționat bine, cu înțelepciune și în conformitate cu ce spune Dumnezeu, dar am învățat și din experiențele mai puțin plăcute, în care am făcut după mintea mea, crezând că știu eu mai bine, și apoi am văzut că tot cum spunea Dumnezeu era mai bine. 

Nu îmi concep viața trăită fără Dumnezeu, fără să vorbesc cu El prin rugăciune, și fără să citesc Cuvântul Lui – Biblia. 

Frecventarea bisericii, mâna de oameni care caută și ei același lucru ca mine, cu sinceritate și profunzime, îmi aduce bucurie. E plăcut și frumos să ai alături oameni care să adopte aceleași valori frumoase și bune, lăsate de Dumnezeu. Pentru că, cei care au citit biblia sau au studiat, știu cât de minunate sunt direcțiile date de El, și că dacă le-am urma, lumea ar fi un loc mai bun, mai sigur, cu mai multă sănătate emoțională, fizică, mentală, de orice fel. 

Deși nu este ceva la modă să fii creștin autentic, deși sunt în minoritate, deși nu am multe persoane cu care să împărtășesc această latură, pot spune că este cea mai mare plăcere a mea, bucurie, împlinire. Relația cu Dumnezeu îmi împlinește cele mai profunde nevoi. 

Cum privesc anii care urmează? Cu speranța că orice ar veni, voi rămâne cu credință în El, și că voi lăsa în urmă o moștenire frumoasă, care să arate cât de minunat este Dumnezeul pe care Îl cunosc și Îl iubesc.

Sursa foto: unsplash.

anascrie-blog-personal

1 Comment on O evaluare a vieții mele trăite cu Dumnezeu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.