Arta de a fi părinte

Săptămâna aceasta termin, împreună cu prietenele mele, cursul Arta de a fi părinte, un material creat de Dennis şi Barbara Rainey, fondatorii organizației FamilyLife, și adus în România de Fundația Romania Pro Culture”.

Acest studiu prezintă câteva principii biblice despre creșterea copiilor. Mie mi-a plăcut enorm, și vreau să redau aici câteva idei din notițele mele.

Cursul se poate cumpăra de pe site-ul familylife.ro, costa 30 de lei și se poate vedea timp de 6 luni. E împărțit în 8 lecții, sub formă video, și mai există un caiet cu informații extra, pe care îl poți achiziționa. Îl promovez gratuit, pentru că mi-a plăcut mult, și poate cineva are nevoie de un astfel de material.

Notițe din cursul Arta de a fi părinte

Lecția 1 – Scopul creșterii copiilor

• Ce priorități avem în creșterea lor? Obții comportamentul pe care îl recompensezi. Ce anume aplaudăm în familia noastră? Acelea sunt valorile pe care le insuflăm. Așadar trebuie să ne gândim bine ce răsplătim.

Ce anume aplaudăm în familia noastră? Acelea sunt valorile pe care le insuflăm

• Dacă nu ne creștem copiii având un țel clar în minte, le vom da drumul în lume ca indivizi narcisiști, individualiști, care cred că lumea se învârte în jurul lor. Cultivă o cultură a altruismului. Și asta începe din primii ani. Poți pune astfel de întrebări când stați la masă: “Ce elev din clasa ta s-a simțit azi mai singur?” “A cui familie trece printr-o perioadă mai grea?” “Cum poți să-ți arăți grija față de acel coleg?”
• Copiii sunt capitole în povestea de dragoste pe care o scriem cu soțul nostru. Copiii au început să facă parte din povestea noastră. Dacă vrem să facem ce e mai bine pentru ei, povestea lor trebuie să fie mereu subordonată poveștii noastre.
• E un risc să ne punem căsnicia în așteptare. Primii ani sunt grei. E foarte greu să înveți care ți-e locul ca soție și mamă. Iar, ca soț, să înțelegi că, deși soția se află în acest punct, asta nu înseamnă că nu te iubește.
• E important să ne înconjurăm cu oameni pe care îi admirăm și care și-au crescut bine copiii. Mai ales dacă am crescut într-o familie disfuncțională. Invitați-i la masă și rugați-i să vă învețe. Nu trebuie să învățăm totul pe pielea noastră.
• Copiii mai mult privesc la noi decât ascultă ce spunem. Trebuie să ne vadă trăindu-ne credința dacă vrem să îi învățăm lucrurile spirituale.
• Felul în care copiii noștrii Îl vor percepe pe Dumnezeu la 25, 30, 40 de ani e influențat de noi. Trebuie să recunoaștem asta. Le modelăm percepția despre Dumnezeu.

O căsnicie bună asigură cadrul pentru o creștere bună a copiilor.

Lecția 2 – Formarea caracterului prin disciplină

• Disciplina e o forma de ucenicie. Îl înveți ce e bine și ce e rău.
• Copiii au nevoie de limite.
• Orice adult de succes este foarte auto disciplinat, are o disciplina internă. Singurul mod în care devine cineva auto disciplinat (nu vine natural) este sa ii fie impusă. Să i se arate de copil cum se trăiește cu disciplina, reguli, limite.
• Unul dintre nodurile prin care poți face pe cineva disfuncțional este sa faci în locul sau ce trebuie sa facă singur, să îi iei oportunitatea de a fi responsabil.
• Trebuie sa facem diferența între pedeapsa și disciplina. Pedeapsa e ceea ce meriți pentru fapta ta. Dumnezeu nu face așa. El L-a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru. Astfel ca tot ce primim este disciplinare. Disciplinarea aduce educare, restaurare, creștere.
• Un copil care crede ca părintele îl iubește e dispus să-l asculte și sa răspundă bine la disciplinare.
• FIECARE copil e Unic – trebuie educați și disciplinați diferit, potrivit fiecăruia.

Lectia 3 – Aplicarea disciplinei

• Fiind credincioși noi urmărim ceva mai mult decât schimbarea comportamentului. Vrem sa ajungem la inima.
• Comportamentul are greutate in Biblie, dar cauza si motivația faptei devin extrem de importante.
• Ocupanți-va de inima copilului si veți vedea rezultate externe. Totul începe cu insuflarea unei credințe puternice in Cristos.
• Vrem sa aleagă binele pentru ca Îl iubesc pe Dumnezeu.

Lecția 4 – Cultivarea relațiilor

• Când Isus a fost întrebat care e cea mai mare poruncă, a sumarizat Legea și Profeții în două porunci și un singur cuvânt: iubire. A spus “Iubește pe Dumnezeu și iubește-ți aproapele.” Aici găsim un indiciu despre sarcina noastră ca părinți. Trebuie să modelăm iubirea dar și să îi învățăm pe copii să iubească un om imperfect, să ierte și să ceară iertare. Acesta e unul dintre aspectele esențiale în creșterea copiilor.
• Dacă nu ne educăm copiii să iubească, viața va trece pe lângă ei. Pot avea succes în orice domeniu, dar dacă nu știu să relaționeze cu o altă persoană imperfectă, ratează sensul vieții.

Principii de bază ale relaționării pentru copiii noștri:

• trebuie să anticipăm problemele dintre frați, fiindcă aceștia tind să fie rivali. Cultivarea relațiilor dintre frați e un proces îndelungat, e vorba de ani și ani. Nu vă lăsați descurajați. Nu putem ține sub control conflictele dintre frați, dar le putem gestiona. Îi putem învăța ce au de făcut. Dar cel mai important e să creăm o atmosferă de bunătate în familia noastră. Bunătatea poate fi o valoare în casa noastră. Trebuie să insistăm ca toți să respecte asta.

Cuceriți-i inima copilului

• Când ne iubim necondiționat copiii, si le spunem asta, observam ca le e mai ușor sa creadă ca sunt prețioși in ochii lui Dumnezeu, si ca El ii iubește necondiționat. Arată-le afecțiunea și încurajează-i mereu.
• Dați-vă întâlnire cu copiii, sau mergeți în excursii unu la unu. E bine ca mai întâi să înțelegem cum sunt ei și ce anume le umple rezervorul emoțional.
• Sunt trei momente în timpul zilei când poți fi sigur că te poți conecta cu inima lor: dimineața, la trezire, la masă și seara la culcare.

• nu aborda copiii la fel, pentru că sunt diferiți, au firi diferite. Abordați-i cu ce le place, ascultați cu atenție ce au de zis. Adolescenții sunt nemulțumiți că părinții nu-i ascultă. În loc să-i dirijezi, caută să vezi ce au pe suflet.
• alegeți-vă luptele cu copiii (pick your battles). Ocupați-vă de cele mai importante, iar pe restul lăsați-le să treacă. Nu fiți deranjați ca nu va ascultă. Vă ascultă, dar in alt mod. Caută mai mult să înțeleagă viata.
• De când se naște un copil si până la 18 ani sunt 6500 de zile. Uneori zilele par lungi, dar anii trec repede. Când ne gândim la timpul petrecut cu copiii noștri e bine să NU alegem distracția în dauna lor, să nu alegem meseria în locul inimilor copiilor. Nu vom regreta ca n-am petrecut mai mult timp la birou, dar vom regreta ca nu am petrecut mai mult timp cu copiii. Trebuie sa profitam de timpul cât încă sunt cu noi. Să investim in ei si sa cautam sa-i cunoaștem. Folosiți zilele cu ințelepciune, nu le lăsați sa treacă nevalorificate.

Semeni care păcătuiesc si semeni care se căiesc:

• Îi ajuta pe copii sa vadă ca avem nevoie si noi de Isus. E important sa ne cerem iertare lor. Înseamnă enorm pentru copii. Le vom arata smerenia, si cum harul ne face liberi sa ne recunoaștem greșelile si slăbiciunile.
• Când părintii refuza sa-si mărturisească păcatul, si dovedesc alte standarde, de ce așteaptă altceva de la copii? Ai pretenția sa își ceara iertare, dar tu nu o faci.
• Cel mai bun mod de a le arata Evanghelia copiilor este sa te arăți ca un păcătos care se căiește (“sunt un păcătos, exact ca si tine”). Eliminam mentalitatea “noi versus ei”. Noi, părintii buni, care își dau copiii pe brazda. Dimpotrivă, fiind toți păcătoși, fugim împreună la Mântuitorul.
• felul in care modelam dragoste si ne cerem iertare e unul dintre cele mai importante lucruri pe care le vom face in procesul de creștere al copiilor.

Lecția 5 – Intelegerea identitatii

• Părintii sunt ca o oglinda pentru copii – le arătăm cine sunt. De aceea trebuie sa știm ce ne învață Biblia despre identitatea noastră. (In Geneza se spune ca suntem făcuți după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, suntem ființe spirituale. Apoi ne-a făcut de sex masculin si feminin.)
• Identitatea copiilor e atacata. A tuturor de fapt. Chiar de la începuturi s-a întâmplat acest lucru. Satan a venit la Eva spunându-i sa nu se multumeasca cu felul in care a fost creata. De secole ne luptam cu problema identității. Si copiii noștri se vor lupta.
• Unul dintre modurile prin care ne putem ajuta copiii sa nu devieze de la apartenenta lor (o idee) e rugăciunea pe care o facem cu ei dimineața (ex: in mașină spre scoală). Barbara & Ron se rugau consecvent câteva lucruri: protecție fata de rău, de ispite, copiii sa își aminteasca ca fac parte din familia lor si ca ii reprezinta atunci când merg la scoală, si sa nu uite ca aparțin lui Dumnezeu.
• Societatea vorbește despre subiectul identității, dar spune jumătate de adevăr. Ca si creștini știm ca ne naștem într-un anume fel, dar apoi avem nevoie sa ne “naștem din nou”. Adevărata noastră identitate nu e in carne si oase, ci reprezinta cine suntem noi in Cristos.
• Trebuie sa ii ajutam pe copii sa înțeleagă ca suntem făcuți după imaginea lui Dumnezeu, sa înțeleagă cine suntem ca si copii ai Lui

“Le spuneam constant ca Dumnezeu ii adora, ca sunt deosebiți, aparte, talentați, valoroși, buni. Chiar daca uneori nu-i vedeam așa, le arătăm ca noi credem in ei. Chiar si când dau greș rău de tot si iți întorc spatele, tot vor sa știe daca ii mai iubești si daca ii mai accepți. Răspunsul e Da, orice ai făcut. Pentru ca așa ne vede Dumnezeu.”

Fiecare copil e o capodopera unica a lui Dumnezeu:

• copiii abordează viata diferit. Sunt unici in toate privințele. Vom greși enorm daca vom proceda la fel cu toți.
• Nu e treaba părintelui sa decidă chemarea copilului, ci sa îl echipeze pentru chemarea pe care i-o face Dumnezeu. Îndrumă-l sa Îl onoreze pe Dumnezeu cu acele abilitați si inclinații pe care le are
• daca ai un copil cu care ți-e greu sa te conectezi, pentru ca e diferit, afla ce-l interesează, fiindcă așa se simte iubit. Intra in lumea lui si arata-i ca îl accepți.
• identitatea mea ca părinte nu depinde de ce fac sau nu copiii mei! Sarcina mea e sa-i iubesc, educ si învăț. Ii dam o mana de ajutor lui Dumnezeu pentru a-i face așa cum i-a creat El sa fie.
• sunt tulburat daca copilul îmi spune ca nu vrea sa facă ceva anume? Oare nu cumva pentru ca mi-am găsit identitatea in realizările sale? Asta e tare dificil. Avem o imagine despre cum am vrea sa fie copilul nostru. Si asta nu e rău in sine. Problema apare atunci când îmi caut identitatea in realizările sale.
• nu-i putem ajuta pe copii sa se concentreze asupra scopurilor lui Dumnezeu pentru viețile lor daca ii facem esențiali pentru viata si bunăstarea noastră emoțională.

Lecția 6 – Dezvoltarea identității

• “și i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască” (Geneza 1:27)
• Trebuie să avem curaj să spunem “Eu mă iau după Biblie, cred că Dumnezeu ne-a făcut bărbați și femei”.
• Lucrurile nu mai sunt simple. Pentru unii o astfel de înțelegere pare dubioasă. Există acum o tendință spre neutralitate sexuală. Trebuie să avem conversații cu copiii pe această temă. Apoi să avem și flexibilitate față de ei, deoarece s-ar putea să treacă printr-o perioadă mai zbuciumată. Poate vor auzi unele lucruri în media, la colegi. Trebuie să abordăm întrebările grele înainte să o facă lumea. Trebuie să le-o luăm înainte, ca atunci când vor auzi despre asta pe terenul de joacă, să aibă niște repere clare.
• Cine are autoritatea de a defini ce este fiecare om? Cel care ne-a creat. Dacă vrem să ne alegem noi sexul, Îi spunem lui Dumnezeu că nu El decide.

Identitatea spirituală a copiilor noștri:

• Copiii noștri au nevoie de Isus. Sunt fără Dumnezeu și fără speranță în această lume.
• Doar după ce Îl cunosc pe Cristos își pot atinge potențialul dat de Dumnezeu.
• Biblia spune că toți ne naștem cu o înclinație spre egoism.
• Nouă ne revine sarcina de a-i învăța cum să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu.

Lecția 7 – Pregătirea pentru misiune

• copii sunt ca niște săgeți in mâinile noastre. Nu sunt menite sa stea in tolba, ci sa fie lansate.
• trebuie sa fim pregătiți sa-i lăsam sa plece.
• exista mai multe momente de pre-lansare, in care ei învață treptat sa devina independenți. De exemplu: sa mănânce singuri, sa se îmbrace, merg la grădiniță etc. Exista si momente de lansare in credință, când ii învățăm sa-I încredințeze lui Dumnezeu problemele si dilemele lor. Daca își exprima îndoiala nu va panicați. Mai bine sa si-o manifeste acasă, când sunteți lângă el si puteți interacționa cu el. Toți ne-am confruntat cu îndoieli in credință. Așa își dezvolta credința proprie.

Lansarea este un proces treptat

• relația părinților cu copiii trece prin câteva etape:
• etapa in care copilul depinde complet de părinte si are nevoie de instrucțiuni directe: fa asta pentru ca așa iți zic părintii – care au autoritate de la Dumnezeu
• apoi vine etapa de 2 ani (“the terrible twos”), când învață sa vorbească si sa spună ce gândesc, e mobil etc.
• apoi cresc mai mari si încep sa isi formeze propriile pareri, sa puna intrebari, isi dezvolta personalitatea. Când cresc mai mari trebuie sa le dam libertatea de a explora. Pentru ca au preocupările lor, talentele si personalitatea lor. E foarte important asta.
• pe la vârsta de 12-13 ani încep sa nu mai vina la părinti, ci sa se conecteze la prietenii lor, la societate. Asta ne poate speria. Când ajung la etapa asta, visul si telul nostru este sa ii ajutam sa se conecteze la Dumnezeu.
• unul dintre vorbitori spunea ca aveau viziunea ca odată ce copilul era suficient de mare încât sa poată face ceva, sa îl lase sa facă acel ceva. Ex: sa-si spele hainele. Ca sa știe ce sa facă atunci când vor pleca de lângă noi.
• pe măsură ce copilul creste, este nevoie de mai multa flexibilitate in stabilirea regulilor si limitelor. Nu copiii hotărăsc, dar trebuie sa-si spună si ei părerea. “Când au devenit adolescenți le-am spus ca ne dorim ca ei sa ia tot mai multe decizii, si noi tot mai puține. Ca atunci când vor avea 18 ani, poate încă vor locui acasă si vor respecta regulile casei, dar își vor lua singuri deciziile. In loc ca noi sa luam toate deciziile pentru ei, si sa le controlam întreaga viata si apoi sa-i trimitem la facultate.”
• Cu toate ca ești trist sa-i lăsăm sa plece, e mai ușor sa o facem după ce i-am pregătit 18 ani sa-si ia zborul.
• apoi are loc o alta tranziție. Când copilul se muta si trebuie sa relaționăm cu el ca adult. Are libertatea de a lua decizii, si asta e un lucru înspăimântător pentru părinti. Pentru ca tinerii uneori nu iau decizii bune, așa cum nici noi nu am luat decizii bune. Însă trebuie sa ne dam la o parte si sa-i lăsam sa mai si greșească. Altfel nu vor ajunge la maturitate.
• Daca nu vrem sa ia decizii greșite e bine sa-i lași sa simtă urmările alegerilor proaste când sunt mici si nu sunt așa importante.
• apoi ajungem la etapa când suntem prieteni, egali, si ne înțelegem la alt nivel, ne cerem sfaturi unul altuia, ca frați si surori in Cristos, care urmăresc aceleași lucruri.

Libertatea de a da greș:

• vrem pentru ei sa poată lua decizii si sa aibă discernământ. Dar asta nu înseamnă ca nu vor greși. Părintii încearcă din răsputeri sa facă astfel încât copiii lor sa nu facă nicio greșeală. Dar cine nu greșește in viata?
• Dumnezeu folosește greșelile noastre într-un mod mult mai puternic decât daca ne-am descurca de minune tot timpul!
• Sa stai deoparte, sa îl lași sa greșească, si sa te rogi pentru el in acest timp este printre cele mai grele lucruri pe care le vei face in viata.
• de multe ori acționam conduși de frica si nu de credință. Frica: daca îl las sa facă asta se va întâmpla astalaltă. Trebuie sa ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt, sa ne încredem ca El ii va călăuzi. Nu credem ca Dumnezeu poate folosi cele mai dezastruoase decizii pentru binele lor si pentru gloria Sa, cum a promis ca va face.
• “Sigur ca vor da greș. Nu e bine sa-i ferim de orice. Când dau greș se învață minte. Când se poticnesc au prilejul sa-L vadă pe Dumnezeu.”
• putem fi atât de temători încât sa credem ca daca ei greșesc asta înseamnă ca noi am dat greș. Identitatea multor părinti are legătură cu copilul lor.

Înrâurirea copiilor – being in a river of influence (anturaj și influență pozitivă):

• vrem sa ne înconjurăm copiii cu un grup de persoane de la care sa audă aceleași lucruri pe care le aud de la noi, cristalizându-le astfel părerile
• părintii trebuie sa faciliteze o înrâurire pozitiva a copiilor lor: profesori buni, scoală buna, biserica buna, mentori, prieteni, filme, cărți, muzica buna. Sa fie înconjurați de adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu si de un anturaj pozitiv.
• e foarte important sa ne expunem adolescenții la creștini adevarați de circa 20 de ani, in tabere si diferite lucrări la care nu participa si părintii lor. Pentru ca ei trebuie sa știe ca nu doar părintii lor sunt credincioși, ci ca Dumnezeu e mult mai mare si ca sunt oameni si in alte părți care Îl iubesc pe Isus. Uneori le e mai ușor sa apeleze la alți credincioși pentru sfaturi.
• “Ne-am învățat copiii ca sunt doua tipuri de prieteni: riscanți si valoroși. Unii copii au darul de a scoate la iveala ce e mai bun sin tine, iar alții te seaca de tot ce ai mai bun, sau iți scot la iveala slăbiciunile. Le-am spus ca au nevoie de prieteni si ca pot fi prieteni cu toți, dar sa nu se încreadă in prietenii riscanți, sa nu le ceara sfatul, pentru ca habar nu au ce zic.”
• “Tovărășiile rele strica obiceiurile bune”. Vrem pentru copiii noștri sa înțeleagă ca oamenii cu care ne petrecem timpul ne influențează viata.

Lecția 8 – puterea familiei

Har pentru imperfecțiunile părinților:

• Toți părinții au impresia că și-au distrus copiii, în multe momente. Dar Dumnezeu, care e perfect, lucrează în noi și prin noi.
• Când regretam că am făcut sau nu am făcut ceva anume în educația copiilor Dumnezeu ne spune: “Ai făcut tot ce știai mai bine în acel moment. Poți avea încredere în Mine că mă ocup Eu de restul. Copiii sunt în mâna Mea. Eu voi lupta pentru ei. Îi iubesc mai mult decât tine. Ai încredere în Mine, Tatăl tău iubitor. Eu știu totul. Eu voi avea grijă de ei.”
• trebuie sa știm ca suntem iertați. Toate greșelile făcute cu copiii au fost spălate în sângele Mielului. Ne putem odihni acolo. Putem fi liniștiți. Știind că suntem iertați vom putem să ne iertăm și noi.
• Dumnezeu poate face tot ceea ce noi nu am reușit. El are totul sub control.

Un lucru de ținut minte: abilitatea mea de a-mi ruina copilul nici nu se compară cu puterea lui Dumnezeu de a-l răscumpăra. Nu vă descurajați, Dumnezeu are putere să vă salveze copilul.

Moștenirea lăsată de părinți:

• Să gândim pe termen lung, nu doar ce facem cu comportamentul lor acum.
• Să fii părinte e un maraton, nu un sprint. Ține toată viața.
• Când ne gândim doar la criza momentului uneori luăm decizii greșite, care ne vor afecta mai târziu. Nu vrem să câștigăm o bătălie, ca apoi să pierdem războiul.
• Un părinte hristocentric își amintește zilnic ce a făcut Dumnezeu pentru el, că Evanghelia l-a schimbat și i-a dat speranță. Toate astea se văd în modul în care mă port cu copiii mei. Nu mă miră păcatele lor, cu arăt har și înțelegere față de ele, fiindcă am un Tată ceresc care îmi arată har după har.
• Să ne gândim că atunci când le vorbim copiilor noștri și le suntem exemple, vorbim și peste viețile stă-strănepoților noștri.

Deciziile noastre, educația noastră, viața noastră vor afecta 10 generații de acum încolo.

Sursa foto: unsplash.