Multă vreme am crezut că îmi sunt suficientă, că dețin tot ce îmi trebuie pentru a trăi frumos și pentru a-mi rezolva conflictele. Chiar aveam tiparul de a-mi rezolva singură problemele, întrerupeam relațiile semnificative din viața mea, mă retrăgeam ca să nu cumva să influențez negativ persoanele dragi (pentru că eu aveam o problemă) și mă străduiam în singurătatea și izolarea mea să găsesc o soluție, să devin mai bună și apoi să reiau relațiile. Acum privesc cu amuzament la modul de gândire pe care îl aveam, dar era atât de real, și dureros de trăit.
Câteva minciuni de care m-am lăsat păcălită:
- izolarea mă ajută atunci când mi-e greu
- cei dragi și apropiați nu trebuie să mă vadă vulnerabilă, imperfectă
- pot singură să mă ridic
Adevărul este că mă privam exact de ingredientele cele mai valoroase. Când aveam mai mare nevoie mă privam de relațiile semnificative din viața mea, de dragostea, acceptarea și ajutorul care poate veni de acolo.
Adevărul este că suntem imperfecți, și este un act de curaj să te lași văzut în toată imperfecțiunea ta de cei dragi, de cei care te pot ajuta.
Oricât de mult mi-aș dori să îmi fiu suficientă, nu sunt. Dumnezeu a lăsat “legea” ca din relații să vină ajutor, vindecare, prin oameni, El comunică și ajută prin cei din jurul nostru. Izolarea nu te ajută absolut de loc. Spun din propria trăire. Ci te afundă mai mult, te duce la disperare și singurătate.
Când în sfârșit am înțeles toate aceste lucruri, și am avut curajul de a rămâne în relații în momentele grele, atunci când eram foooarte imperfectă, când am avut curajul de a-mi arăta imperfecțiunea și de a cere ajutorul…am fost cu adevărat binecuvântată. Am avut parte de ajutor, de acceptare, am primit deschidere și vulnerabilitate și curaj înapoi.
De accea, vă provoc să aruncați masca de perfecțiune, de “sunt ok”, “sunt bine”, și să fi-ți autentici, povestindu-vă luptele și imperfecțiunea celor care și-au câștigat acest drept și vă pot fi alături.
Este greu la început, dar merită!
3 Comments on Când nu îți mai ești suficient
Lasă un comentariu
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
– la mine e ceva de genul: izolarea NU ma ajuta atunci cand mi-e greu, cei dragi si apropiati NU trebuie sa ma vada(ca am eu orgoliu), NU pot singura sa ma ridic. Ce conflict interior…. vorbesc atunci totusi cu prietenul meu, dar daca nu il aveam pe el, nu apelam la altii, in cel mai rau caz->psiholog(macar acela este o persoana straina cu care nu ma mai intalnesc ulterior). Pai na…in singuratate(cand avem probleme mai mari) incepem sa vorbim cu mintea si asta e o mare greseala…
Mă gândesc la faptul că, atunci când alegem totuși să ne deschidem față de cineva, trebuie să alegem acea persoană cu grijă, să aibă o dragote autentică față de noi, să ne accepte exact așa cum suntem, să își facă timp de profunzime și să se deschidă la rândul ei. Din păcate nu ai multe astfel de persoane în jur, dar eu personal încerc să fiu o astfel de prietenă pentru fetele din jurul meu 🙂 ca atunci când ne este greu să ne putem deschide una față de cealaltă și să împărțim povara fără să ne judecăm
Like